Acasă Sanatate-educatie 12 rectori din Cuba se află la Brașov, pentru a vizita Universitatea...

12 rectori din Cuba se află la Brașov, pentru a vizita Universitatea Transilvania

0

Primul acord de colaborare dintre România și Cuba, după 1989 a fost semnat zilele acestea între miniștrii educației din cele două țări, în domeniul învățământului superior. În baza acestei colaborări, 12 rectori din Cuba vor semna acorduri de parteneriat cu 13 universități din România. Jumătate dintre acestea vor fi oficializate joi, la Brașov.

Ministrul cubanez al Învățământului Superior, Jose Ramon Saborido Loidi s-a aflat zilele acestea în România pentru a semna primul acord de colaborare în domeniul educației din perioada postdecembristă. Aceasta este prima vizită oficială a unui ministru cubanez în România, cu scopul declarat de a semna un document de colaborare între două țări. Ministrul cubanez a venit în România, alături de 12 rectori din țara sa care, în baza acordului cadru semnat la nivelul ministerelor educației din cele două țări, vor semna acorduri individuale cu 13 universități românești. Printre acestea se numără și Universitatea Transilvania din Brașov, care va semna acorduri de colaborare cu 5 universități din Cuba.

Cei 12 rectori vor fi prezenți joi, 9 iunie, la Brașov, unde vor vizita Universitatea și vor oficializa relațiile de colaborare dintre instituțiile de învățământ superior din Cuba și Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia, Universitatea Aurel Vlaicu din Arad Universitatea Transilvania din Brașov, Universitatea de Petrol și Gaze din Ploiești, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu și Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava.

Aceste acorduri de colaborare deschid noi oportunități atât pentru cadrele didactice, cât și pentru studenții universităților românești și cubaneze să studieze în cadrul diverselor programe de studii sau să dezvolte activități în parteneriat, ceea ce se și concretizează deja, la Universitatea Transilvania din Brașov.

Frank Castro, un tânăr cubanez, a fost admis în urmă cu doi ani, ca bursier al Universității Transilvania, la Facultatea de Educație fizică și sporturi montane. Timp de un an a învățat limba română, iar acum își încheie cu succes primul an ca student al universității noastre. Performanțele sale nu sunt deloc de neglijat – pe lângă medaliile câștigate la atletism în țara sa natală, Frank s-a remarcat și în România: s-a clasat pe podium la mai multe competiții de maraton din țara noastră.

În plus, la Universitatea Transilvania din Brașov vor ajunge din toamnă alți trei tineri cubanezi, tot câștigători ai burselor oferite de Universitate.

În prezent, Universitatea Transilvania din Brașov are peste 600 de parteneriate, cu instituții din 84 de țări din întreaga lume.

 

Foto: Facebook – Universitatea Transilvania din Brașov

Articolul precedentHaos total și intersecție blocată la ieșirea din Sibiu spre Brașov și Vâlcea (FOTO)
Articolul următorGabriel Andronache: „Partidul Național Liberal va unifica în jurul său Dreapta din România!”