De ani de zile ne mândrim cu rezultatele obținute aproape exclusiv din ambitia si talentul sportivilor, din dedicarea unor antrenori și sacrificiul familiilor lor, nu dintr-un sistem care funcționează. Copii talentați abandonează sportul pentru că nu există sponsorizări, nu există infrastructură suficientă și nici un plan clar de dezvoltare.
Ne place să apară campioni, dar nu vrem să investim în drumulpână acolo. În sportul de mare performanta, performanța costă: antrenori, participare la competitii interne si internationale, deplasări, recuperare, echipamente. Pentru mulți tineri sportividin România, aceste costuri sunt pur și simplu imposibil de susținut fără sprijin financiar.
Companiile preferă să apară lângă sportivi după ce au devenitcelebri, dar prea puține sunt dispuse să investească înainte, cândcontează cel mai mult.
În loc să construim o bază solidă pentru generațiile viitoare, ne bazăm pe excepții care reușesc în ciuda sistemului.
Ce ar fi daca la nivelul comunitatii ar exista o preocupare realade sprijinire a talentelor locale si acordarea unor burse acelorsportivi care demonstreaza ca pot sa faca performanta?
Prin ce mecanism? Simplu, doar prin reorientarea cotei parte din impozitul pe profit al marilor firme catre ONG-uri care sprijinasportul. In asa fel toata lumea ar avea de castigat si culmea, faracosturi suplimentare. Studiile arata ca perceptia populatiei fata de o companie se imbunatateste atunci cand aceasta se implicain proiecte sociale. Asa ca si firmele ar avea de castigat.
Până atunci, fiecare performanță a unui sportiv român va rămâne, mai degraba, o victorie personala, impotriva sanselor potrivnice, nu datorită unui sistem functional.
