Poliția Municipiului Braşov – Secţia 1 Poliţie, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, cu persoana bănuită în stare de reținere, pentru săvârșirea infracțiunilor de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
La data de 11 decembrie a.c., în jurul orei 19:15, pe strada Mureșenilor din municipiul Brașov, polițiștii au sesizat faptul că, în urma unui incident rutier ușor, în care au fost implicate două autoturisme, persoana care conducea unul dintre acestea a coborât și s-a mutat în partea din dreapta față, iar la volanul mașinii a trecut o altă persoană, care la momentul incidentului se afla pe bancheta din spate.
Astfel, polițiștii au intervenit și au identificat persoana care se afla inițial la volanul autoturismului, respectiv un tânăr, în vârstă de 22 de ani, din municipiul Constanța. Cu ocazia efectuării controlului aspura legalității documentelor, polițiștii au constatat că tânărul nu deține permis de conducere auto, iar după ce acesta a fost testat cu aparatul din dotare, rezultatul a semnalat prezența unei substanțe psihoactive.
Precizăm faptul că acest rezultat nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, astfel că polițiștii l-au condus pe tânăr la o unitatea medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice, în vederea stabilirii cu certitudine a tipului de substanță consumată.
În continuare, polițiștii au dispus reținerea tânărului, acesta fiind depus, pentru o perioadă de 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al I.P.J. Brașov.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști, în cadrul dosarului penal constituit pentru săvârșirea infracțiunilor de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.
Polițișii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Zărnești efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, după ce un conducător auto, testat pozitiv pentru consumul de alcool, ar fi produs un accident rutier soldat cu pagube materiale.
La data de 11 decembrie a.c., în jurul orei 21:00, polițiștii au intervenit la locul producerii unui accident rutier, soldat cu pagube materiale, în care au fost implicate două autoturisme.
În cadrul controlului efectuat, polițiștii au constatat că unul dintre autoturismele implicate în incident nu ar fi respectat semnificația indicatorului rutier amplasat la intersecția străzii Brazilor cu strada Lungă, din localitatea Cristian și astfel a pătruns în intersecție fără a acorda prioritate unui alt autoturism, cu care a intrat în coliziune.
După ce a fost identificat conducătorul autoturismului care ar fi provocat accidentul, acestea a fost testat din punct de vedere al consumul de alcool, iar rezultatul a indicat o valoare de 0,66 mg/l alcool pur în aerul respirat.
Urmare a valorii depistate, conducătorul autoturismului a fost condus la o unitate medicală autorizată, unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii concentrației de alcool în sânge.
În cauza, a fost întocmit un dosar penal, pentru săvârșirea infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, iar cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești.
Poliția Municipiului Făgăraș efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, după ce a depistat, la volanul unui autoturism, un bărbat care nu deține permis de conducere.
La data de 11 decembrie a.c., în jurul orei 01:15, în timp ce efectuau serviciul de monitorizare al traficului rutier, polițiștii făgărășeni au oprit pentru control un autoturism, care se deplasa pe bulevardul Unirii, din municipiul Făgăraș.
Cu ocazia controlului efectuat, după ce a fost identificat conducătorul auto, un tânăr, în vârstă de 21 de ani, polițiștii au constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere.
În cauza, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, iar polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluția legală.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Serviciul Rutier efectuează cercetări pentru investigarea unor infracțiuni la regimul rutier, după ce au depistat, în trafic, o persoană care conducea fără să dețină acest drept și o altă persoană care circula cu un vehicul neînmatriculat.
La data de 11 decembrie a.c., în jurul orei 20:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Serviciul Rutier, au oprit pentru control un autoturism care se deplasa pe Calea Feldioarei, din municipiul Brașov.
Cu ocazia verificării aspectelor de legalitate a documentelor, polițiștii au constatat că persoana aflată la volanul autoturismului, un bărbat în vârstă de 40 de ani, nu posedă permis de conducere auto.
Tot la data de 11 decembrie a.c., în timp ce efectau serviciul de monitorizare și control al traficului rutier, polițiștii aceleiași unități, au oprit un autoturism care se deplasa pe strada Vasile Goldiș, din municipiul Brașov.
În cadrul controlului efectuat, după ce a fost identificat conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 37 de ani, din Brașov, polițiștii au constatat faptul că autorizația de circulație a autoturismului cu care acesta se deplasa nu mai este valabilă de aproximativ 3 luni.
În cauzele prezentate, au fost întocmite dosare penale, unul pentru săvârșirea infracțiunii de“conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și unul pentru “punerea in circulatie sau conducerea unui vehicul neinmatriculat”, iar cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.