Acasă Social 100 de euro pe cap de bovină de carne, de la stat

100 de euro pe cap de bovină de carne, de la stat

0

În Ședința de Guvern din 25 ianuarie 2024 a fost aprobată Ordonanța privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovinelor de carne și al bubalinelor, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.

Astfel, prin acest act normativ se instituie o schemă de ajutor de stat cu caracter temporar pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovinelor de carne și al bivolițelor din perioada 1 octombrie 2022- 31 martie 2023, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, valabilă până la data de 30 iunie 2024, în scopul compensării pierderilor generate de creşterea preţurilor la furaje, combustibil și alte costuri (forța de muncă, sevicii veterinere, utilități, etc).

Beneficiari ai schemei pot fi crescătorii care dețin bovine de carne și bubaline, respectiv întreprinderile individuale şi familiale, persoanele fizice autorizate, persoanele fizice, după caz, precum şi persoanele juridice.

Condițiile de eligibilitate sunt următoarele:

  • deținerea la data de 31 martie 2023 a unui efectiv de bovine de carne sau bubaline, în exploatație cu cod ANSVSA înscrisă în BND (Baza Națională de Date);
  • bovinele de carne și bubalinele pentru care se solicită ajutor de stat trebuie să fie înscrise/înregistrate în registrul genealogic al rasei, secţiunea principală sau suplimentară.
  • deținerea în ziua anterioară datei de începere a perioadei de depunere a cererii a cel puţin 50% din efectivul de bovine și/sau bubaline deținut la 31 martie 2023.

Valoarea totală care poate fi acordată pentru fiecare întreprindere pentru susținerea crescătorilor care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole nu depășește echivalentul în lei a 280.000 euro.

Cuantumul propus pentru ajutorului de stat este următorul:

  • pentru efectivele de bovine de carne 100 euro/cap
  • pentru efectivele de bubaline 100 euro/cap

Valoarea estimată a schemei de ajutor este de 79.427.740 lei, echivalentul sumei de 16.100.000 euro, iar numărul estimativ al potențialilor beneficiari este de 6.000, cu un efectiv estimat de 150.000 capete bovine de carne, respectiv 11.000 capete bubaline.

Cursul de schimb valutar euro/lei pentru calcularea valorii totale maxime / cuantumului este cel comunicat de Banca Națională a României la data de 1 august 2023, respectiv de 4,9334 lei/euro.

Documentele necesare pentru accesarea schemei de ajutor de stat sunt următoarele:

  • copie B.I./C.I. a beneficiarului, certificatul de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului al beneficiarului, împuternicire și o copie a B.I./C.I. al/a reprezentantului legal;
  • coordonate bancare/trezorerie.
  • documentul emis de utilizatorii Sistemului naţional de identificare și înregistrare a animalelor – SNIIA, din care rezultă efectivul de vaci de carne și bivolițe la data depunerii cererii, în exploatația / exploatațiile cu cod atribuit de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, înscrisă /înscrise în cerere.
  • adeverinţa eliberată de agenţia/asociaţia acreditată pentru înfiinţarea şi menţinerea registrului genealogic al rasei, prin care se confirmă înscrierea/înregistrarea bovinelor de carne în registrul genealogic al rasei, secţiunea principală sau suplimentară.
  • adeverinţa eliberată de agenţia/asociaţia acreditată pentru înfiinţarea şi menţinerea registrului genealogic al rasei, prin care se confirmă înscrierea/înregistrarea bubalinelor în registrul genealogic al rasei, secţiunea principală sau suplimentară.

Perioada de depunere este de 30 zile lucrătoare, de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, iar termenul de plată este 30 iunie 2024.

Sursa de finanțare este bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în limita sumelor aprobate.