Cancelaria Prim-Ministrului, economii de 10 milioane de lei în 2025 comparativ cu anul precedent.
Cancelaria Prim-Ministrului a făcut publice rezultatele programului de eficientizare a cheltuielilor operaționale implementat în cursul anului 2025. Datele financiare evidențiază o reducere totală a cheltuielilor de 9.968.676 lei, reprezentând o diminuare de 23,7% față de anul precedent.
Reducerea numărului de autovehicule de la 30 la 17
Una dintre cele mai importante realizări o reprezintă optimizarea cheltuielilor de transport. Începând din vara anului 2025, Cancelaria a renegociat și, ulterior, a reziliat contractele de asigurare a serviciilor de transport cu RA-APPS, rezultând în economii substanțiale:
- Reducerea numărului de autovehicule de la 30 la 17
- Eliminarea serviciilor de transport cu șofer inclus, pentru fiecare demnitar, astfel că în prezent toți demnitarii își conduc singuri autovehiculele de serviciu
- Tranziția de la contractul de transport persoane cu RA APPS (mașină + șofer) la contractul de leasing operațional pentru 17 autovehicule Dacia (fără șofer) a generat o reducere semnificativă a costului lunar.
-
Analiza principalelor categorii de cheltuieli
Conform principiului Pareto, câteva categorii majore concentrează majoritatea economiilor realizate. Tabelul următor prezintă Top 5 categorii cu cele mai mari reduceri:
Categorie 2024 (lei) 2025 (lei) Variație Transport 11.459.222 7.062.933 -38,4% Cheltuieli salariale 21.871.671 18.640.698 -14,8% Indemnizații delegare/detașare 814.421 244.870 -69,9% Protocol 2.294.583 1.804.566 -21,4% Alte cheltuieli 285.776 35.749 -87,5% Reducerea numărului total de posturi
Reorganizarea formală, anunțată public de Șeful Cancelariei pe 18 iulie 2025, prevede reducerea numărului total de posturi de la 176 la aproximativ 105 (reducere de 40%), cu o economie estimată de circa 850.000 lei pe lună: 615.000 lei din reducerea aparatului demnitarilor și circa 235.000 lei din eficientizarea corpului de funcționari. Această reorganizare nu a putut fi implementată până la această dată, întrucât se așteaptă semnarea proiectului de reorganizare de către Secretarul General al Guvernului.
Situația detaliată din statul de funcții este următoarea:
- a) Situația completă a posturilor – ianuarie 2026 vs. ianuarie 2025 vs. ianuarie 2024
Categorie Posturi (ian. 2024) Ocupat (ian. 2024) Posturi (ian. 2025) Ocupat (ian. 2025) Posturi (ian. 2026) Ocupat (ian. 2026) Prim-Ministru 1 1 1 1 1 1 Șef Cancelarie 1 1 1 1 1 1 Demnitari 21 18 21 19 21 14 din care Secretari de Stat 5 4 5 5 5 4 din care Consilieri de Stat 16 14 16 14 16 10 Înalt funcționar public 1 0 1 0 1 1 FP conducere 9 5 8 5 8 7 FP execuție 71 56 68 55 67 56 Pers. contractual – cabinete 54 40 54 42 54 19 Pers. contractual – suport 22 21 22 21 23 18 TOTAL 180 142 176 144 176 117 - b) Situația posturilor vacante – ianuarie 2026
Categorie (ian. 2026) Total posturi Ocupat Vacant Prim-Ministru + Șef Cancelarie 2 2 0 Demnitari 21 14 7 Înalt FP 1 1 0 FP conducere 8 7 1 FP execuție 67 56 11 Pers. contr. – cabinete 54 19 35 Pers. contr. – suport 23 18 5 TOTAL 176 117 59 Din datele prezentate rezultă că, în ianuarie 2026, din cele 176 de posturi prevăzute în statul de funcții, doar 117 sunt efectiv ocupate (66,48%), 59 sunt vacante (33,52%); dintre acestea 13 sunt temporar vacante (detașări, suspendări, concedii fără plată), iar 5 sunt temporar ocupate. Cea mai semnificativă reducere s-a produs la nivelul personalului contractual din cabinetele demnitarilor: de la 42 de persoane (ianuarie 2025) la doar 19 (ianuarie 2026), ceea ce înseamnă o scădere de 55%, cu 35 de posturi vacante din totalul de 54. Numărul demnitarilor activi a scăzut de la 19 la 14, cu 7 posturi vacante din 21. Corpul funcționarilor publici a rămas relativ stabil, de la 61 la 63 persoane active.
Comparativ cu ianuarie 2024, reducerea este și mai pronunțată: de la 142 la 117 persoane active (-17,61%). Numărul total de posturi s-a redus de la 180 (ianuarie 2024) la 176 (ianuarie 2025 și 2026), iar rata de ocupare a scăzut de la 78,9% la 66,48%.






