Acasă Social 1 octombrie, zi de muzeu la Sibiu. Intrare gratuită pentru seniori și...

1 octombrie, zi de muzeu la Sibiu. Intrare gratuită pentru seniori și sibieni la Muzeul Național Brukenthal

0
sursa foto: Brukenthal National Museum / Muzeul Național Brukenthal

Sibienii și seniorii au parte de o invitație specială la muzeu, astăzi, 1 octombrie. Muzeul Național Brukenthal anunță intrare gratuită la toate muzeele din cadrul instituției, cu excepția Muzeului Cinegetic „August von Spiess”.

Vizitatorii pot descoperi atât expozițiile permanente, cât și expoziția temporară „Ca la carte!”, găzduită de Palatul Brukenthal din Piața Mare, în Sala cu coloane. Expoziția este dedicată cărților, oamenilor și comunităților sașilor ardeleni în Evul Mediu și propune o incursiune în istoria culturii scrise și a comunităților care au contribuit la dezvoltarea acesteia în Transilvania.

Palatul Brukenthal din Piața Mare nr. 4 poate fi vizitat astăzi în intervalul 10:00–18:00.