Mihai Mohaci, fost deputat și prefect al Brașovului, demonstrează că vârsta nu este niciodată o piedică atunci când îți urmezi pasiunea. La 68 de ani, acesta a fost admis la master, la Facultatea de Arte și Design din Timișoara, specializarea Pictură – Surse și resurse ale imaginii. Mai mult decât atât, Mohaci a fost admis pe loc finanțat de la bugetul de stat, semn că perseverența și talentul nu au vârstă.
Fostul politician și-a descoperit pasiunea pentru pictură în urmă cu câțiva ani, iar de atunci a participat la numeroase expoziții în orașe din toată țara. Acum, după ieșirea la pensie, Mihai Mohaci nu doar că se dedică în totalitate artei, dar își dorește să se și specializeze în mod academic în acest domeniu.
„E o confirmare că, dacă vrei cu adevărat, poți să începi un nou drum oricând. La orice vârstă. Să fii din nou student e o onoare și o provocare,” a declarat acesta pentru apropiați.
Admiterea sa la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a fost confirmată oficial printr-un mesaj primit din partea instituției, în care se precizează că dosarul său, FADM-7, a fost declarat „admis” la programul de masterat.
Exemplu de urmat
Mihai Mohaci este un exemplu viu de „așa da” într-o societate în care prea mulți renunță la visurile lor. Dedicarea lui pentru pictură, dorința de a învăța și curajul de a începe un nou capitol la aproape 70 de ani sunt lecții valoroase pentru toți cei care cred că este „prea târziu”.






