Ieri, 13 octombrie 2022, am aflat despre vestea tristă a plecării dintre noi a profesoarei de istorie, doamna Mariana Gavrilă.
Am cunoscut-o pe doamna profesor Gavrilă acum mai bine de 20 de ani. Știam că este profesoară la „Șaguna” încă de când am predat și eu pentru câțiva ani. Am fost și la unele micro-cercuri de Istorie, unde îi ascultam intervențiile și părerile despre organizarea programei de predare a disciplinei Istoria românilor sau universală, ca un om și profesor foarte bine pregătit în meseria ei, pe care o stăpânea foarte bine.
Am colaborat cu Colegiul Național „Andrei Șaguna”, unde era profesor și apoi ca inspector pe domeniul Istorie pentru mai mulți ani de zile. Deși era cu mulți ani de experiență și cu pregătire în domeniu, pe colegi și pe noi, cei de la muzeu, ne trata foarte amabil și în mod direct. Am organizat împreuna cu doamna profesor M. Gavrilă, dar și cu colegi de-ai doamnei, foarte multe concursuri pe domeniul istoriei, că a fost sărbătoarea Unirii Principatelor, teatru istoric, atât de util și pe care doamna profesor îl încuraja și promova sau simpozioane ținute la Șaguna sau la Muzeul „Casa Mureșenilor”, dar și alte activități, doamna le trata cu seriozitate și sprijin nemijlocit.
Nu pot uita un concurs pe teme istorice de acum mai bine de 10 ani, în urma căruia, juriul a deliberat, iar cei de la „Șaguna” au câștigat premiul al doilea, deși meritau poate primul loc. În schimb doamna profesor nu s-a supărat, nu a contestat, a susținut în continuare concursul de istorie ce avea deja „vechime” în Brașov, iar peste un an sau doi cei de la Șaguna au câștigat premiul cel mare. A fost o dovadă de bun simț, de implicare și perseverență cum rar mai găsim.
Doamna Gavrilă m-a ajutat și personal și nu de puține ori, așa cum a făcut-o pentru mulți alții, cum am aflat și știam.
Deși se pensionase de câțiva ani, a continuat activitatea la catedră, pentru experiența și dăruirea sa, fiind chemată să continue să predea elevilor pe care îi îndrăgea și pe care îi respecta.
Au fost ani la muzeu când nu prea mai veneau vizitatori, atunci doamna ne-a adus multe clase de elevi, am avut chiar și ore deschise ținute la muzeu, doamna rugându-mă, nu odată, să insist pe revoluția de la 1848. Pe domeniul istoriei locale, pe fotografie veche, dar și monumente istorice ale Brașovului, am avut programe de educație muzeală desfășurate în paralel, muzeu și școală. Nu de puține ori mi-a spus, „domnul Ovidiu, eu doresc să facem și să predăm ca opțional pagini de istorie locală”, pe care o știa atât de bine. Nu e întâmplător faptul că la proiectul de reconstituire istorică a dansului de societatea „Romana” doamna Gavrilă s-a implicat din partea școlii, cu această ocazie, zeci de elevi de la Șaguna au învățat acest dans uitat al brașovenilor. Nu pot uita și implicarea, alături de doamna Bell la cursurile de fotografie susținute la muzeu și cu expoziții în mai multe locații. Era mândră de foștii ei elevi, de multe ori îmi povestea de foști elevi ce au ajuns profesori, avocați, medici, oameni de știință și chiar în domeniul regiei sau filmului.
Cuvintele ar fi multe de scris și de vorbit, dar regretul este că a plecat dintre noi prea repede. Suntem convinși că mai avea multe de realizat și de înfăptuit pentru școală și Brașov. Am văzut-o ultima dată în centrul istoric, am vorbit puțin și mi-a spus că a fost bolnavă. Perioada de pandemie i-a fost dificilă și grea, ca la cei mai mulți dintre noi, dar și pe domeniul acesta aveam discuții interesante.
Rămas bun, stimată doamnă profesor! Ne rugăm ca Dumnezeu să vă odihnească în pace. Pentru mine rămâneți o doamnă frumoasă, distinsă, dintr-o bucată și cea mai bună profesoară de Istorie din Brașovul ultimilor ani.
muzeograf, Ovidiu Savu
