Smiley face

Nocturna bibliotecilor la Brașov

Biblioteca Județeană “George Barițiu” vă anunță cu bucurie și vă invită la Nocturna bibliotecilor care va avea loc sâmbătă, în 29 septembrie, între orele 16,00-23,00. Nocturna bibliotecilor este un eveniment naţional, desfășurat în întreaga țară, sub egida Asociației Naționale a Bibliotecilor din Publice din România (ANBPR). Este mai mult mai mult decât o simplă sărbătoare a cărţii, cititului, bibliotecilor, deaorece celebrăm de fapt comunităţile noastre şi invităm pe toţi, utilizatori şi nonutilizatori, să treacă pragul nostru al bibliotecilor publice. Cu acest prilej se lansează o campanie despre rolul și importanța bibliotecilor publice, numită Bibliotecile unesc. Trăim 100 de ani de la Unirea din 1918 şi cu acest prilej invităm pe concetățenii noștri să răspundă prin ce anume noi bibliotecarii unim comunitatea.
La Brașov, ediția din acest an al Nocturnei încearcă să ofere fiecărui potențial participant o activitate pe placul său, ceva interesant și interactiv.  Avem evenimente pentru toate vârstele, pentru copii și bunici, adulți și adolescenți. Teatrul de la ora 5 la Filiala 5 pune în scenă piesa Trei iezi cucuieți în interpretarea actorilor de la Teatrul Strada Brașov. De la vârsta copilăriei trecem la veterani și pe seniori îi invităm la Spirit tânăr în toamna vieții, actvitate organizată de Secția de împrumut de la orele 16,30 și dedicată special vârstnicilor, cu ocazia Zilei internaționale a seniorilor – 1 octombrie. Vă oferim sfaturile medicului pentru o alimentația sănătoasă, să savurați o expoziție de grafică cu monumentele Săcelelor, aparținând asociației Portavicum, precum și recitalul asociației Zestrea săceleeană.
Îi așteptăm pe adolescenți și nu numai să încerce și să testeze jocurile de realitate virtuală, să exploreze oceanul, să trăiască senzația apropierii unei balene, să se cufunde pe fundul oceanului, alături de miriade de pești fosforescenți sau să zboare precum vulturul deasupra unui oraș. Locurile sunt limitate și pentru participare trebuie să vă înscrieți la adresa biblgb@rdsbv.ro, cu mesaj Realitate virtuala la Nocturna.
Anul acesta ne bucurăm de un moment artistic de cântec și poezie, Povestea flașnetarului, oferit de Andreea Gurguiatu (artist liric la Opera Brașov), acompaniată de pianistă Sena Ducariu și un grup de copii. Proiecția filmului Touching the void, ecranizat pe baza cărții Căzând în gol de Joe Simpson, combină interviurile și reportajele din filmul documentar cu scene de film artistic, fiind una dintre cele mai convingătoare pelicule despre munți.
Evenimentele pregătite de secțiile de limbi străine ale bibliotecii sunt atractive, prin ceea ce promit să ofere publicului – o introducere în cultura Angliei prin intermediul marionetelor, o dezbatere despre motivele noastre de a citi, precum și o expoziție de fotografie din Munții Măcinului și Dobrogea, tărâmul nostru exotic. Seminarul Savoir vivre dezvăluie cum privesc și înțeleg să trăiască viața francezii, poporul care a inventat expresiile La vie en rose și C’est la vie!  Proiectele cele mai noi ale bibliotecii, bazate pe noile tehnologii ale informației și comunicării, pe aplicații inovatoare de realitate augmentată, pe tehnica booktrailerelor, vă vor fi prezentate. De asemenea, veți descoperi expoziții de desene și fotografii realizate de bibliotecile publice din România, precum expoziția Prietenie pe o sfoară care a antrenat 100 de biblioteci publice. În sfârșit, concertul de folk al trupei Om bun și Iulia Caraiman încununează un program mai mult decât ambițios. Program detaliat pe blogul bibliotecii – Blogul bibliotecii din Brasov » Nocturna bibliotecilor 2018 la Braşov – program preliminar

Leave a Reply

%d bloggers like this: