Zilele de siguranță ROADPOL. Activități preventiv-educative și de impunere a legii

În perioada 16 – 22 septembrie 2021, Inspectoratul de Poliție Județean Brașov, prin Serviciul Rutier, Serviciul de Ordine Publică și Biroul de Anliză și Prevenire a Criminalității desfășoară pe raza județului Brașov acțiuni, care vor viza atât activități preventiv-educative, cât și acțiuni de impunere a legii, precum combaterea excesului de viteză, conducerea sub influența băuturilor alcoolice ori a substanțelor psihoactive, folosirea necorespunzătoare a telefonului mobil, neportul centurii de siguranță sau traversarea neregulamentară a drumului public.

Acțivitățile se desfășoară în cadrul Proiectului ROADPOL Safety Days, destinat conștientizării tuturor categoriilor de participanți la traficul rutier cu privire la riscurile la care se expun în situația în care nu respectă normele rutiere, în scopul adoptării de către aceștia a unei conduite responsabile atunci când se deplasează pe drumurile publice.

Proiectul este susținut de Comisia Europeană și își propune concentrarea eforturilor pentru reducerea numărului de accidente și a consecințelor acestora, precum și ca ziua de 21 septembrie 2021 să devină o zi fără persoane decedate din accidente rutiere produse pe drumurile din Europa, în condițiile în care media zilnică la nivelul U.E. este de 70 morți/zi.

 

Pentru a evita implicarea  în accidente de circulație, Poliția Brașov recomandă:

Conducătorilor auto:

 respectați viteza legală de circulație, în orice situație;

–  adaptați permanent viteza la condițiile de trafic și de drum;

–  acordați întotdeauna prioritate pietonilor angajați în traversarea străzii regulamentar;

– purtați centura de siguranță chiar și pe distanțe scurte și nu uitați că sistemele suplimentare de retenție au eficacitate numai dacă aceasta este cuplată corect;

–  renunțați să vorbiți la telefon în timp ce conduceți;

–  dacă ați consumat băuturi alcoolice renunțați să mai conduceți autovehicule;

–  concentrați-vă asupra condusului și evitați orice altă activitate care vă poate distrage atenția.

Bicicliștilor:

  • utilizați pistele destinate circulației cu bicicleta, iar unde acestea nu există circulați pe partea dreaptă a drumurilor publice cât mai aproape de bordură sau acostament;
  • dotați-vă bicicleta corespunzător și semnalizați atunci când schimbați direcția de mers;
  • nu creați surprize în trafic, manevrele bruște sau ,,cascadoriile” produc disconfort și generează risc major de accident.

Pietonilor:

  asigurați-vă temeinic înainte de a traversa drumul public pe trecerea pentru pietoni;

–  angajați-vă în traversare doar atunci când șoferii au oprit pentru a vă acorda prioritate,    nu-i puneți în dificultate și nu-i surprindeți prin traversări riscante;

–  evitați să vorbiți la telefon și renunțați la dispozitivul hands-free atunci când traversați strada.

 

                        Nu uitaţi! O atitudine preventivă în trafic vă poate feri de evenimente rutiere negative!

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: