Zi cu ghinion pentru iubitorii licorii lui Bachus

Duminica, 13 ianuarie, a fost o zi cu ghinion pentru iubitorii licorii lui Bachus.  In cateva ore, trei barbati au fost surprinsi de politisti conducand sub influenta bauturilor alcoolice.  La data de13 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Secției nr. 5 Poliție Rurală Zărnești  au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 32 ani, din com. Vulcan, jud. Brașov.

          În fapt, în baza unei acțiuni pe linie de circulație rutieră, în jurul orei 04,15,  polițiști din cadrul Secției nr. 5 Poliție Rurală Zărnești  au efectuat semnal de oprire cu autospeciala poliției care avea semnalele acustice și luminoase în funcțiune, unui autoturism care circula din direcția str. Ștrandului spre centrul comunei Vulcan. Conducătorul auto a refuzat oprirea autoturismului și, mărind viteza de deplasare, și-a continuat traseul pe mai multe străzi din com. Vulcan, polițiștii reușind prinderea și imobilizarea lui în dreptul locuinței sale.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că șoferul are 32 ani și este domiciliat com. Vulcan.

La testarea acestuia din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat,  rezultatul a fost de 0,92 mg/l alcool pur. În consecință, bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză, s-a dispus reținerea suspectului pentru 24 de ore și introducerea lui în Centrul de Arest și Reținere Preventivă al  I.P.J. Brașov, cercetările fiind continuate în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”  instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor.

La data de 13 ianuarie a.c., în jurul orelor 07,30, polițiști din cadrul Biroului Rutier Brașov au depistat un bărbat în vârstă de 45ani, din mun. Brașov, care a condus un autoturism într-o stație de alimentare cu carburanți auto din municipiul Brașov, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Acesta nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de mers înapoi și a lovit indicatorul luminos aparținând stației peco.

La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat,  rezultatul a fost de 1.12 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”  instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor.

La data de 13 ianuarie  a.c., în jurul orelor 15,00, polițiști din cadrul Poliției Stațiunii Predeal  au depistat în trafic o femeie în vârstă de 37 ani, din  jud.  Mureș, care a condus un autoturism pe str. Teleferic, din localitatea Predeal, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

La testarea conducătoarei auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat,  rezultatul a fost de 0.71 mg/l alcool pur. În consecință, aceasta a fost condusă la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”  instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: