Weekend-ul trecut „Aiurea’n Parc” a găzduit o competiţie de Beach Handbal

Terenul de nisip de la „Aiurea’n Parc” a fost gazda unei competiţii extrem de interesante. Deşi este un sport care se practică de cele mai multe ori la malul mării, beach handbalul prinde teren şi la Braşov.

În weekend-ul trecut la „Aiurea’n Parc” s-a desfăşurat Cupa’N PARC faza pe euroregiune pentru juniori A şi B la Beach Handbal. La competiţie au fost prezente zece echipe masculine şi opt feminine.

Juniorii, încurajaţi din tribune de braşovenii care au fost impresionaţi de spectaculozitatea acestui sport, au oferit un adevărat regal handbalistic. Concursurile de shoot-out, muzica bună şi atmosfera de vacanţă s-au îmbinat perfect, iar cei ce au trecut prin parc în cele două zile de competiţie au trăit atmosfera de la malul mării, dar cu aer de munte.

La competiţie au participat echipe de la Medgidia, Brazi, Măcin, Breaza, Tulcea, Sfântu Gheorghe, Ghimbav şi Braşov. Toate echipele prezente la acest turneu s-au calificat la faza finală ce va avea loc între 1 şi 5 septembrie la Mamaia.

La finalul evenimentului de la „Aiurea’n Parc” au fost desemnați cei mai buni jucători de la fiecare categorie. Aceștia au primit premiul special „Victor Galescu”. Câştigători au fost Andrei Mureşanu de la CSS Medgidia la categoria A masculin, Miriam Drăguşin de la ACS Sporting Ghimbav la categoria A feminin, Filip Fabian de la CS Arrubium Măcin la categoria B masculin şi Larisa Pivodă de la ACS Sporting Ghimbav la categoria B feminin. Au mai fost acordate alte două premii speciale, titlul de cel mai bun portar i-a revenit lui Răzvan Cioară de la CSS Medgidia, iar cel mai tehnic jucător a fost desemnat Alexandru Zlat de la CS Brazi.

Premierea a fost făcută de fosta mare jucătoare a României, Paula Ungureanu, de antrenorul echipei naţionale de beach handbal junioare, Florin Ciupitu şi de observatorul EHF de beach handbal, Romeo Ştefan.

Turneul a fost organizat de „Aiurea’n Parc” în parteneriat cu Federaţia Română de Handbal şi cu sprijinul AFI Braşov.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: