”Vrem o gară ca afară”! Guvern PNL, dar gara tot nu a ajuns în administrarea Primăriei Brașov

De mai bine de 13 ani, liberalii brașoveni vorbesc la fiecare campanie electorală despre preluarea Gării Brașov. Ultima oară s-a întâmplat la alegerile europarlamentare din 2019, penultima, la alegerile locale din 2016. La acea vreme, PNL susținea că miniștrii PSD de la Transporturi nu vor să le ofere acest obiectiv din rea voință. Mai mult decât atât, Primăria Brașov a prezentat într-o zi și un proiect privind reabilitarea și modernizarea gării, deși, nu exista nicio certitudine că ceva s-ar putea materializa.

Timpul a trecut, iar de mai bine de jumătate de an, la guvernare se află PNL. Cu toate acestea, gara nu a ajuns în administrarea Primăriei Brașov, chiar dacă acum liberalii sunt la putere și pot face acest lucru.

De altfel, cu excepția liberalilor și a reprezentanților Primăriei Brașov, toată lumea știe că acest demers este foarte greu de realizat. Totul din cauza faptului că acolo este vorba despre siguranță feroviară, sunt deja niște proiecte demarate cu fonduri europene și multe altele.

Însă, nu este exclus ca la următoarea campanie electorală, gara Brașov să revină din nou în atenția liberalilor. Probabil, se va păstra și mesajul: ”Vrem o gară ca afară”… Cine știe, poate se va mai prezenta din nou un proiect de modernizare…

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: