Vom plăti mai mult pentru benzină și motorină de la 1 ianuarie 2019

Prima zi a anului vine cu scumpiri la carburanti. Totul din cauza unei prevederi mai vechi a Codului Fiscal. Majorarea de accize, care va fi resimţită în preţul de la pompă de consumatori încă din prima zi a anului 2019 este generată de această dată de ajustarea lor cu inflaţia, prevedere care apare în Codul Fiscal, sustine economica.net

“Nivelul accizelor (…) se actualizează cu creșterea prețurilor de consum din ultimele 12 luni, calculată în luna septembrie a anului anterior celui de aplicare, față de perioada octombrie 2014 – septembrie 2015, comunicată oficial de Institutul Național de Statistică până la data de 15 octombrie. Nivelul accizelor actualizat se publică pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, până cel mai târziu pe data de 20 octombrie a fiecărui an”, scrie în Codul Fiscal.

Astfel, potrivit chiar listei cu noile accize, valabile pentru 2019, publicată de Finanţe, acciza pentru benzina fără plumb va fi de 2.038 de lei pentru 1.000 de litri (de la 1.976 acum) iar cea pentru motorină de 1.896 de lei pentru 1.000 de litri (de la 1.838 acum).

Strict ca urmare a acestei ajustări, un litru be benzină şi de motorină va fi mai scump cu circa 7 bani pe litru (se pune şi TVA de 19% la acciză), în urma unui calcul simplu.

 

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: