Vodafone și UPC au încheiat procesul de fuziune

UPC devine Vodafone. ”Începând cu data de 31 martie 2020, Vodafone România S.A. devine furnizorul dumneavoastră de servicii fixe de comunicațiii electronice. Această modificare apare în urma fuziunii dintre cele două companii, Vodafone România S.A. absorbind UPC România S.A. Toate drepturile și obligațiile UPC România S.A. vor fi preluate de către Vodafone România S.A. Condițiile contractului nu se vor modifica.

De acum, vei avea o experienţă completă acasă, dar şi oriunde te-ai afla. Ai cele mai bune conexiuni prin Supernet 5G, Super Wi Fi, televiziune 4K şi cel mai mare număr de canale TV.

Plata facturii pentru serviciile fixe şi TV se va face în contul IBAN afişat pe factura dumneavoastră. În cazul în care plătiţi factura prin internet banking, UPC România va fi înlocuit cu Vodafone – pentru servicii fixe şi TV. În cazul în care pentru plata facturii ai activat serviciul bancar de direct debit, te informăm că suma de plată prevăzută în factură va fi reținută de banca în numele Vodafone România S.A.

Magazinele UPC vor fi transformate, treptat, în magazine Vodafone. Astfel, vei putea realiza în continuare operaţiuni specifice produselor de fix şi TV, dar în plus, pe măsură ce magazinele vor fi transformate, şi operaţiuni specifice serviciilor mobile.

Aplicaţia MyUPC se va redenumi în MyVodafone Fix&TV. Logarea în aplicaţie se va face cu aceleaşi date de autentificare ca până acum, iar funcţionalităţile din aplicaţie rămân nemodificate.

În cazul în care beneficiezi şi de un contract de servicii mobile Vodafone, acesta nu va fi afectat în niciun fel de schimbările de la 31 martie 2020. Vei avea în continuare două contracte de servicii (pentru servicii fixe şi TV şi, respectiv, pentru servicii mobile) şi vei primi în continuare două facturi” au declarat reprezentanții UPC.

sursa foto gadget.ro

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: