Violența cibernetică, formă a violenței domestice!

Datorită evoluției tehnologiei și a extinderii mijloacelor de comunicare online, hărțuirea pe internet a victimelor violenței domestice a devenit un fenomen des întâlnit.

În spațiul virtual agresorii au acces  în permanență la victimă, la poziția ei în timp real, la rețele de  socializare care potențează efectele negative ale violenței domestice datorită audienței extinse, prin postarea de diverse mesaje jignitoare, amenințări, poze cu caracter nud, etc.

Modificarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, prin adoptarea Legii nr. 106/2020, reglementează tocmai acest gen de violență domestică în mediul online și anume violența cibernetică.

Astfel, violenţa cibernetică se referă la” hărţuire online, mesaje online instigatoare la ură pe bază de gen, urmărire online, ameninţări online, publicarea nonconsensuală de informaţii şi conţinut grafic intim, accesul ilegal de interceptare a comunicaţiilor şi datelor private şi orice altă formă de utilizare abuzivă a tehnologiei informaţiei şi a comunicaţiilor prin intermediul calculatoarelor, telefoanelor mobile inteligente sau altor dispozitive similare care folosesc telecomunicaţiile sau se pot conecta la internet şi pot transmite şi utiliza platformele sociale sau de e-mail, cu scopul de a face de ruşine, umili, speria, ameninţa, reduce la tăcere victima.”

 

Protejează-ți intimitatea

Este posibil să-ți fie frică să pleci sau să  ceri ajutor de teamă că partenerul tău se va răzbuna dacă află. Dar trebuie să știi că există măsuri de precauție pe care le poți lua pentru a rămâne în condiții de siguranță fără ca agresorul să afle ce intenționezi tu să faci. Atunci când cauți ajutor împotriva violenței domestice și abuzului, este important să fii precaută, mai ales atunci când utilizezi telefonul sau calculatorul.

 

Siguranța pe calculator și pe Internet

Agresorii monitorizează de multe ori activitățile partenerilor lor, inclusiv folosirea calculatorului. Cu toate că există modalități de a șterge istoricul de Internet, acest lucru poate fi un semnal de alarmă pentru partenerul tău că încerci să ascunzi ceva, așa că fii foarte atentă!  În plus, este aproape imposibil să ștergi din calculator toate dovezile, istoricul site-urilor vizitate etc, dacă nu știi foarte multe despre computere.

 

Utilizează un computer în condiții de siguranță.

Dacă vrei să cauți ajutor online, cel mai sigur este să utilizezi un calculator din afara casei în care locuiești. Poți utiliza calculatorul de la locul de muncă, casa unui prieten, bibliotecă etc.

 

Fii prudentă cu mailurile si mesajele trimise

Mailurile și mesajele trimise pe chat-uri nu sunt cel mai sigur mod de a obține ajutor pentru violență domestică. Fii deosebit de atentă atunci când trimiți mailuri, pentru că s-ar putea ca agresorul să știe cum să acceseze contul tău, să-ți cunoască deja parola de acces în cont. Ia în considerare crearea unui nou cont de mail despre care agresorul să nu știe nimic.

 

Schimbă numele de utilizator și parola

Creează-ți conturi de mail folosind utilizatori si parole noi, schimbă parolele la serviciile bancare online, precum și la alte conturi sensibile. Chiar dacă nu crezi că agresorul are parolele, el le poate ghici  sau a folosit un program spyware sau keylogging pentru a le obține. Alege parole pe care agresorul nu le poate ghici (evită zile de naștere, nume și date comune, porecle sau alte informații personale).

 

Protejează-te de supravegherea GPS și de posibilele dispozitive de înregistrare 

Agresorul nu are nevoie să fie expert în tehnologie pentru a putea utiliza tehnologia de supraveghere, pentru a-ți monitoriza mișcările și asculta conversațiile. Fii conștientă de faptul că agresorul poate folosi camere ascunse, cum ar fi “Nanny Cam”, sau chiar un monitor de copil pentru a-ți supraveghea/verifica activitatea. Sistemele de tip GPS, dispozitive de poziționare globală sunt, de asemenea, ieftine și ușor de utilizat. Dispozitivele GPS pot fi ascunse în mașină, geanta, sau alte obiecte pe care le porți cu tine. Agresorul poate utiliza, de asemenea, sistemul de GPS al mașinii pentru a verifica unde ai fost.

 

Ia măsuri de siguranță și după ce ai plecat din locuința comună cu agresorul!

Să te protejezi de agresor este la fel de important dupa ce ai plecat, cum era și când locuiați împreună. Pentru a te proteja, ar putea fi necesar să te muți intr-un loc în care fostul partener nu te poate găsi.

 

 

Pentru a păstra noua locație secretă:

  • Nu-ți lista numărul de telefon – sună la compania de telefonie fixă sau mobilă pentru a cere acest lucru.
  • Pentru facturi si corespondență folosește mai bine o cutie de oficiu poștal, decât adresa de acasă.
  • Anulează conturile bancare vechi și cardurile de credit, mai ales dacă au fost comune cu agresorul.
  • Când deschizi conturi noi, folosește o altă bancă.
  • Ține la tine tot timpul un telefon mobil încărcat pentru eventualitatea în care va trebui să suni la 112 !

 

 

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: