Vin alegerile! Se extinde domeniul schiabil, se construiește sală polivalentă, stadion și multe altele (VIDEO)

Gata, Brașovul va fi peste Lausanne sau alte mari orașe din Europa. Am scăpat de aglomerația din Poiana Brașov, iar pârtiile vor fi cele mai bune din lume. Totul cu largul concurs al autorităților locale și județene care au încropit repede o conferință de presă unde au vorbit despre planurile de viitor, planuri electorale ca și în 2016. Pentru a da pe spate audiența, primarul George Scripcaru, împreună cu președintele Consiliului Județean, Adrian Veștea, l-au invitat și pe primarul Liviu Butnariu, dar și pe Ionuț Stroe, ministrul Tineretului și Sportului, care a fost de-a dreptul fascinat de marile proiecte ale Primăriei Brașov. Pe lângă aceștia, de proiectele din Poiana Brașov s-au lipit și cei din Asociația de Turism Poiana Brașov, că na, nici nu se putea fără ei.

După ce s-au lăudat între ei pentru cât de buni sunt, pentru managementul de calitate, după ce s-au lăudat și singuri, cum a fost cazul lui Adrian Veștea, au început promisiunile, aceleași care au fost aruncate și înaintea alegerilor din 2016. Astfel, din nou vom avea sală polivalentă și stadion. Practic, urmează un an în care va curge lapte și miere din Poiana Brașov spre oraș. Vor fi proiecte peste proiecte încât elvețienii, nemții și francezii se vor muta pe capete la Brașov.

S-a vorbit mult despre proiecte și investiții în Poiana Brașov, dar mai puțin de traficul infernal dintre Brașov și stațiune. Singura variantă ar fi o cale de acces dinspre Râșnov și cam atât. De altfel, la cum se construiește pe drumul spre Poiană, acolo nu mai există nicio șansă pentru a fi lățit drumul.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: