Acasă Administrativ VIDEO. Premieră la Brașov! La conferințele de presă organizate de primărie, purtătorul...

VIDEO. Premieră la Brașov! La conferințele de presă organizate de primărie, purtătorul de cuvânt pune întrebările, iar primarul răspunde

1

La Brașov, purtătorul de cuvânt al Primăriei joacă și rolul de ziarist. La ultima conferință de presă organizată de primarul Allen Coliban erau prezenți mai mulți angajați ai primăriei decât jurnaliști. Unul filma, altul făcea poze, unul căsca gura, altul purta o discuție cu cei prezenți, iar purtătorul de cuvânt Sorin Toarcea punea întrebări ”pe subiect” primarului, spre surprinderea jurnaliștilor prezenți. Mulți din presă s-au întrebat care a fost rolul conferinței de presă și al ziariștilor prezenți dacă întrebările au venit din partea angajaților primăriei. O astfel de scenă ar fi putut să aibă loc la primărie, că tot se întâlnesc zilnic, nicidecum la conferința de presă. Urât moment, mai ales că nu s-a mai întâmplat nicăieri prin țară ca purtătorii de cuvânt să adreseze întrebări primarului în cadrul unei conferințe.

Culmea tupeului! Să te plângi de lipsa personalului, dar să iei după tine la fiecare conferință câte 5 angajați ai primăriei!

Într-o altă ordine de idei, este de neînțeles și modul de cheltuire a banilor publici de către primarul Allen Coliban. Acesta se prezintă la conferințele de presă cu o armată de oameni. De exemplu, astăzi au fost nu mai puțin de 5 persoane. Tupeu maxim al primarului Coliban este atunci când se plânge că aleșii PNL-PSD nu îi votează organigrama, dar el face risipă de personal. De ce are nevoie de 5 persoane la o conferință de presă? De ce cheltuie bani publici și resurse pe imaginea personală?

Oare două persoane nu sunt de ajuns?

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.