VIDEO Ce spune șefa DSP Brașov despre reorganizarea spitalelor din județ. Încă 20 de locuri la Făgăraș

Prefectul Mihai Cătălin Văsii și directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică Brașov, dr. Andrea Neculau, au avut astăzi o întâlnire cu reprezentații spitalelor brașovene, tema discuției fiind necesitatea unei repoziționări a sistemului sanitar din județ în contextul epidemiologic actual. Printre subiectele abordate s-au numărat managementul paturilor de spital, atât pentru cazurile de Covid-19, cât și pentru cele non-Covid, procedurile privind transferul pacienților, implicarea medicilor de familie în gestionarea situației epidemiologice, mărirea capacității de testare și scurtarea timpului de primire a rezultatelor testelor pentru Covid, în special în perioada sfârșitului de săptămână.

Astăzi am convocat o întâlnire cu managerii tuturor spitalelor din județul nostru scopul acestei intâlniri a fost reevaluarea capacității spitalelor de a gestiona situația epidemiologică. Sunt cazuri din ce în ce mai multe , ne confruntăm cu provocarea de a reorganiza munca noastră în așa fel încât să putem gestiona cât mai bine. O preocupare a DSP este de a crea puncte de triaj și în pre-spital, în așa fel încât să reducem presiunea de pe camerele de gardă ale spitalelor principale. Sfătuim populația să discute cu medicii lor de familie în așa fel încât să existe un triaj eficient al gravității simptomelor. Prezentarea la camera de gardă să se facă doar în condițiile în care simptomele sunt grave. Prin medicii de familie există posibilitatea de programare la testare COVID prin Ambulanță.

În ce privește capacitatea spitalelor, am reușit să o mai creștem cu 20 de locuri la Făgăraș. Ne preocupă să eficientizăm și cum lucrează medicii în celelalte secții COVID deja existente. Preocuparea noastră majoră merge către Spitalul Județean, secția ATI, una dintre cele mai încercate secții în această perioadă.  ATI COVID este în acest moment plin, toate cele 28 de locuri sunt pline. Preocuparea noastră este să creștem capacitatea și altor spitale de a asigura terapia cu oxigen” a declarat

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: