VIDEO Amenzi de 20.000 de lei date de polițiști, jandarmi, DSP, DSV și OPC

Forțele de ordine continuă actiunile pentru prevenirea răspândirii virusului Sars-CoV-2

Ieri, 18 iulie 2020, au continuat acțiunile de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară, pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului Sars-CoV-2, în zonele aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, supermarketuri, terase și cluburi în aer liber situate pe raza administrativ-teritorială a județului Brașov.
Totodată, au fost efectuate verificări în mijloacele de transport în comun, pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la importanța respectării măsurilor de distanțare fizică și protecție individuală.

Astfel, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, reprezentanți ai Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Direcției de Sănătate Publică, Comisariatului pentru Protectia Consumatorilor al județului Brașov, au verificat 241 de societăți comerciale, pe linia respectării măsurilor impuse in perioada stării de alertă.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate, conform prevederilor Legii nr. 55/202, 99 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, 10 sancțiuni pentru încălcarea dispozițiilor Legii 61/1991, privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, 10 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor O.U.G.195/2002, privind circulația pe drumurile publice, valoarea totală a amenzilor aplicate fiind de aproximativ 20.500 lei.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: