Va pleca George Scripcaru în Parlament sau pleacă definitiv din PNL? Care sunt șansele?

Primarul George Scripcaru a pierdut alegerile locale, fiind înfrânt de către useristul Allen Coliban. Cum s-a aflat pe prima poziție cu candidații PNL pentru Consiliul Local, Scripcaru va primi un mandat de consilier. Întrebarea este, va rămâne liberalul un simplu consilier local după ce 4 mandate a condus Primăria Brașov sau se va retrage și va candida pentru un loc în Parlamentul României. Calculele sunt destul de complicate, mai ales că de la București vin semnale clare pentru ca Scripcaru să iasă definitiv din jocul politic. Pe o parte, președintele Adrian Veștea ar fi mulțumit să scape de actualul primar și să-l trimită la Senat sau Camera Deputațillor. Astfel l-ar scoate definitiv din cărți. De asemenea, nici resursa umană din PNL nu este prea bogată pentru a fi trimiși alți membri. Totuși, Scripcaru a obținut un număr de voturi, are un electorat în spate, ceea ce i-ar permite să candideze inclusiv independent.

Dacă PNL nu îl trimite în Parlament, nu este exclus ca acesta să candideze independent sau, de ce nu, din partea unui PMP care ar avea nevoie de niște voturi la alegerile parlamentare pentru a trece pragul de 5%. Este cunoscută relația dintre actualul primar și Traian Băsescu. Dacă USR va pune presiune pe PNL și va solicita să le retragă sprijinul consilierilor cu probleme penale, atunci s-ar putea ca fostul PDL să plece cu toată echipa ori la PMP ori în alt partid, ceea ce va duce clar la slăbirea formațiunii conduse de Adrian Veștea.

Membrii fostului PDL au o infrastructură la nivel de municipiu care le va permite să se gândească la astfel de mișcări politice. Oricum, indiferent ce se va întâmpla la PNL, partidul va pierde electorat și va sta în umbra USR, care se află în prezent pe cai mari. Nu trebuie uitat faptul că USR le-a luat liberalilor jumătate din județ prin câștigarea Municipiului Brașov. Deși în declarații, în fața presei, Adrian Veștea vrea să pară mulțumit de rezultatul alegerilor locale, în realitate, liberalul are o problemă mare la nivel de organizație județeană. Este conștient că dacă nu va face mișcări bune în favoarea lui, peste 4 ani riscă să piardă și județul. Dacă acum a avut ca subiect aeroportul, cel care i-a și adus procentele la județ, peste 4 ani, cu ce poate să mai iasă în fața brașovenilor? Cum PSD nu mai reprezintă partidul care mătura tot la alegerile parlamentare din 2016, este clar că pentru PNL amenințarea vine de la USR.

One thought on “Va pleca George Scripcaru în Parlament sau pleacă definitiv din PNL? Care sunt șansele?

  • 2 octombrie 2020 la 16:31
    Permalink

    Sa ajunga toți penalii acolo unde le e locul!
    Si daca sunt cu un proces pe rol, moral si etic ar trebui sa iși dea demisia pana la sfarsitul procesului.
    Și Veștea are zilele numărate, a avut noroc de data aceasta cu județul și fata morgana numită aeroport.
    Un om ce s-a schimbat teribil, ce e influențat negativ de câțiva si mai ales un derbedeu, caracter slab si anost.Le va veni randul, toți au furat.

    Răspunde

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: