Acasă Administrativ USR-PSD, o nouă alianță politică prinde contur la Consiliul Județean Brașov

USR-PSD, o nouă alianță politică prinde contur la Consiliul Județean Brașov

0

Încurcate sunt căile Domnului! Pentru interese, alianțele politice se fac și se desfac fără nicio remușcare. Este și cazul județului Brașov unde alegătorii nu mai înțeleg nimic.

Imediat după alegeri, la municipiu s-a bătut palma pentru o alianță USR-PNL. Astfel și-au votat viceprimarii, câte unul de la fiecare partid și au împărțit frățește și prada de ”război”. Mai exact, instituțiile subordonare Consiliului Local/Municipalității au ajuns pe mâna oamenilor trimiși de către cele două partide. Vorbim aici de RIAL, RATBV, dar și altele.

”Mitul” aruncat în campania electorală de către USR, cum că oamenii vor veni la instituții pe bază de competență a fost doar o altă MINCIUNĂ electorală, ca multe altele. Timpul a trecut, iar cele două partide au început să-și dea la ”geoale”. Încordări, dispute, retrageri de atribuții, iar mai nou, mutare de birou la cimitir. Mai mult, la municipiu s-a cerut demiterea viceprimarului PNL. Nu și la Consiliul Județean, unde chiar dacă aleșii USR votează contra PNL, vicepreședintele USR rămâne pe poziții. Culmea, de neînțeles și acest aspect.

Cam așa stă situația la Primăria Brașov unde alianța a fost ruptă. Nu și la instituțiile subordonate, acolo unde cele două partide încă rămân prietene, că na, e vorba de interes, de indemnizații babane pentru oamenii de partid. La vot, a funcționat mai mult USL-ul, chiar dacă s-a mai votat ”fiecare pentru el”.

La Consiliul Județean s-a întâmplat la fel. PNL a bătut palma cu USR, astfel că cei doi vicepreședinți au fost aleși de la cele două partide. Toate bune și frumoase, doar că cei din USR votează la cele mai multe ședințe contra, ceea ce nu se face într-o alianță. Mai nou, au votat cot la cot cu PSD. Din această ”dragoste” de partid se pot pune bazele unei noi alianțe de conjuctură USR-PSD. Deja cele două partide au votat împreună pentru un proiect ce viza comisiile, semn că prietenia lor e tot mai vizibilă.

În timp ce oamenii de partid trăiesc bine, vezi cazul RIAL, RATBV, unde atât PNL cât și USR au uitat de ”competență și și-au trimis oamenii în CA-uri, brașovenii de rând au de suferit. Minciuni, lipsă de viziuni, angajări pe linie de partid.

 

Articolul precedentCoordonatorul AUR Brașov, Felicia Akkaya, premiată la gala „Cultivăm Valori” organizată de Consiliul Național al Dizabilității
Articolul următorAvem aeroport la Brașov doar pentru Londra și Dortmund
Jurnalist din anul 2006. A scris pentru publicații naționale, regionale, locale.(Ziua, Buna Ziua Iasi). Din 2014 este redactor șef și manager la publicația regională Transilvania365. Aproape un an a cochetat și cu televiziunea(realizator “Brașovul Tău” la Mix TV). Este licențiat în Științe Politice, dar are și un master în Management.