USR Brașov s-a făcut de râs în toată țara! Știrea că viceprimărița a vrut să interzică accesul jurnaliștilor la o ședință a Consiliului Local a ajuns în toate ziarele

USR Brașov a reușit să bifeze o premieră la Brașov! Consilierii locali USR, dar și viceprimărița Flavia Boghiu, au vrut să interzică accesul unor ziariști la o ședință a Consiliului Local care, potrivit legii, este publică. Atitudinea demnă de comunism este o premieră la Brașov, dar, probabil, și în țară. Niciun politician local nu a recurs la un asemenea gest. Cu alte cuvinte, useriștii s-au făcut de râs în toată țara prin acțiunea lor care a și fost sancționată imediat de Avocatul Poporului. Culmea, printre consilierii locali vocali și insistenți pe subiect s-au numărat și avocați, semn că oamenii habar nu au de legislația în vigoare, chiar dacă au studii în drept. De altfel, într-un an de mandat, aleșii locali ai USR au făcut figurație în Consiliul Local comparativ cu ai lor colegi din Consiliul Județean care sunt foarte activi.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: