USR a refuzat propunerea PNL de a ”trânti” bugetul la Codlea

Alianța USR-PNL a început să scârțâie prin tot județul. După ce la Victoria, USR a votat cot la cot cu PSD, a venit rândul celor de la Codlea să le întindă o mână de ajutor colegilor social-democrați. În data de 10 Mai 2021, la sediul UAT al municipiului Codlea, a avut loc şedinţa ordinară pentru aprobarea bugetului local pe 2021.
Deși colegii de alianță din PNL le-au cerut useriștilor să boicoteze bugetul, aceștia nu au ascultat ”sfaturile” și s-au ghidat după modul în care a fost întocmit proiectul, adică în favoarea locuitorilor din Codlea. Astfel, liberalii au rămas cu ochii în soare.
Partidul USR PLUS a depus o serie de amendamente. După discuțiile avute cu directorul casei de cultură domnul Silviu Jurcă am căzut de acord să luăm 100.00 lei din bugetul acordat casei de cultură și să îi repartizăm astfel:
1. 40.000 lei suplimentare bugetului alocat pentru studiu pentru calitatea aerului (proiect susținut constant de Agache Aurel)
2. 30.000 lei pentru cumpărarea a încă 5 băncuțe pentru Maial. Lipsa unui număr necesar de băncuțe ne-a fost ridicată de nenumărate ori de către cetățeni în urma vizitelor noastre pe Maial/
3. Suplimentarea cu 30.000 lei a capitolului SPORT.
Toate proiectele propuse și susținute de către USRPLUS sunt prinse în buget printre care și Auditul extern propus de către USRPLUS și votat în unanimitate de către Consiliul Local. USR-PLUS Codlea își propune să fie factorul de echilibru din Consiliul Local  ”, a scris pe pagina sa de facebook Alexandru Săbădașu, consilier local USR.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: