Urși ademeniți cu miere și pește! Primăria Brașov încearcă să-i atragă într-o cușcă (FOTO)

Primăria Brașov a încheiat un contract cu un medic veterinar pentru a scăpa de urșii care dau târcoale în oraș. În prezent, sunt în vizor doi masculi, o ursoaică cu trei pui și una cu doi pui. Pentru prinderea lor în cușcă, urșii sunt ademeniți cu miere de albine și pește. ”Ieri am încheiat un contract cu un medic veterinar, astfel încât se poate acționa in echipa completa. In acest moment avem un dispozitiv de urmărire al ursului, astfel ca de ieri, cu sprijinul colegilor de la ICAS (actual INCDS), am amplasat o capcana. Obiectivul este ca, in câteva zile, unul dintre urșii care tot intra in oras sa se obișnuiască cu existența capcanei și sa între sa mănânce momeala. Am apelat la soluția amplasării unei capcane in urma recomandărilor primite de la cei de la ICAS, conform cărora, in cazul in care ursul este tranchilizat liber, între momentul tranchilizarii și momentul in care adoarme el poate ataca oameni. Astfel, după intrarea in cușca, ursul este tranchilizat, i se montează sistemul de urmărire și este mutat cât mai departe de oras, dar tot pe proprietatea municipalității. In acest moment nu exista un alt fond de vânătoare care sa ii primească. In atenția noastră sunt in acest moment o ursoaică cu trei pui, o ursoaică cu doi pui și doi masculi”, a spus Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: