Urmărire ca în filme pe străzile din Brașov. Șoferul a fost prins după ce a lovit un gard metalic

La data de 30 octombrie 2021, în jurul orei 09.50, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 4 Poliție, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au procedat la efectuarea regulamentară a semnalului de oprire, prin semnalele acustice și luminoase ale autospecialei de poliție unui autovehicul, ce se deplasa pe strada Carpaților din municipiul Brașov, conducătorul acestuia nerespectând indicațiile polițiștilor, continuându-și deplasarea pe strada Panselelor.
Polițiștii au continuat urmărirea autovehiculului în cauză, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, conducătorul auto pătrunzând prin punctul de acces al unei societăți comerciale situată pe raza municipiului Brașov, tranzitând curtea acesteia, ulterior, lovind bariera de acces și continuându-și deplasarea pe strada Poienelor din
municipiul Brașov.
Ajungând în sensul giratoriu amplasat pe strada Poienelor din municipiul Brașov, conducătorul autovehiculului a acroșat un gard metalic de protecție și a abandonat autoturismul.
Polițiștii au procedat la urmărirea conducătorului auto, acesta fiind imobilizat, ulterior a fost condus la sediul unității de poliție în vederea efectuării procedurii legale în astfel de cazuri.
Persoana în cauză a fost identificată ca fiind un tânăr, în vârstă de 28 ani din localitatea Teliu, județul Brașov.
În urma verificărilor în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule
În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, ulterior instanța a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile față de acesta.
În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și “distrugerea” – 2 acte materiale, dosar instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: