Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean „Dr. Fogolyán Kristóf” va fi modernizată

Încep lucrările de extindere și modernizare a Unității de Primiri Urgențe și a amenajării cale de acces ambulanțe din cadrul Spitalul Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” din municipiul Sfântu Gheorghe. Luni, 10 mai a fost semnat contractul pentru execuția lucrărilor de construcții și instalații cu firma Viaduct SRL, din județul Harghita.

 

Starea de sănătate și siguranța locuitorilor județului au rămas în continuare prioritare. Pe lângă modernizarea rețelei de drumuri județene, dezvoltarea sistemului de sănătate prevalează. Avem mai multe proiecte, finanțate din fonduri europene și guvernamentale, care vizează modernizarea Spitalului Județean. Acum încep lucrările de extindere și modernizare a secției UPU, unde anual se tratează peste 36.000 de cazuri. Este nevoie atât de modernizarea cât și de extinderea unității, pentru a se putea efectua mai multe investigații medicale, degrevând astfel celelalte secții din cadrul spitalului” – a precizat președintele Consiliului Județean Covasna.

Unitatea de Primire Urgențe – UPU va funcționa într-o clădire modernă, cu spații și echipamente care îndeplinesc cerințele și normele actuale privind efectuarea serviciului de primire urgențe. În prezent activitatea se desfășoară pe o suprafață limitată de cca. 320 mp. După extinderea propusă, suprafața totală va fi de aproximativ 1.000 mp, configurația construcției este specifică pentru UPU: spații dotate cu echipamente medicale cu destinația de examinări radiologice și CT, resuscitare, ortopedie și consultații specifice de pediatrie. Se vor realiza căi de acces pentru fluidizarea circulației pacienților, iar locul va permite staționarea simultană a 6-8 ambulanțe în fața secției, la punctul de transfer. Urmează și licitația pentru achiziționarea echipamentelor și dotărilor medicale, care se va ridica la o valoare totală de 3.600.000 lei.

 

Comunitatea, pacienții, personalul care lucrează aici, vom beneficia de ceea ce merităm, zic eu, calitate, condiții hoteliere, aparatură, tot ceea ce trebuie pentru a acorda servicii medicale de urgență de calitate. Sunt foarte bucuroasă că am ajuns la acest moment, că lucrurile merg constant, pas cu pas în aceeași direcție, și iată că azi am ajuns în acest moment de a semna execuția lucrărilor” – a declarat  şeful secției de urgențe în cadrul Spitalului Judeţean, Dr. Camelia Mîndru. 

 

La rândul său, administratorul firmei executante, Luka Csaba a subliniat că lucrările vor începe la sfârșitul lunii mai. Firma va lucra cu echipe locale, fiind încrezătoare că vor finaliza lucrările până la termen.

 

Valoarea totală a proiectului este de  9.236.790  lei cu TVA, Consiliul Județean va contribui cu  2.789.182 lei, din care contribuția proprie de 2 % a Județului Covasna la cheltuielile eligibile a proiectului este de 131.591 lei, cheltuielile ne-eligibile ale proiectului se ridică la 2.657.240 lei.


Proiectul ,,Extinderea Unității de Primire Urgențe și amenajare cale de acces ambulanțe la Spitalul Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” – Sfântu Gheorghe” este finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 8. Data preconizată pentru finalizarea proiectului este iulie 2022. 

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: