Un tânăr drogat a intrat cu mașina într-un stâlp. O persoană a ajuns la spital

Polițiști din cadrul Biroului Rutier Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și “vătămare corporală din culpă”.

În fapt, la data de 21 iunie 2020, în jurul orei 05.30, un tânăr, în vârstă de 21 ani din mun. Brașov, jud. Brașov, care conducea un autovehicul pe str. Carpaților din mun. Brașov, în momentul pătrunderii în sensul giratoriu situat la intersecția cu str. Zorilor, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a lovit un stâlp de protecție din metal amplasat pe trotuar.

În urma accidentului a rezultat o victimă, în vârstă de 18 ani, pasager în autovehicul, care a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

La testarea conducătorului auto cu aparatul DrugTest rezultatul a fost pozitiv. Prin urmare, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: