Un student brașovean dă de pământ cu primarul Scripcaru. Ce îi reproșează

”Primarul Scripcaru a anunțat că începând cu noul an școlar 2019-2020, bursele de merit, de studii si de ajutor social vor fi mărite, atenție, din banii părinților!!! Diferența va fi suportată de sumele economisite în urma aprobării noilor “facilități” de transport pentru elevi. Cu alte cuvinte, părinții vor contribui cu suma de 15 lei/lună, pentru un abonament in valoare de 85 lei/lună. Această măsură reprezintă un regres, nicidecum o facilitate pentru elevi.
Mărirea bursei de merit de la 50 la 70, a bursei sociale de la 25 la 50 si a bursei de studii de la 30 la 50 nu reprezintă un progres semnificativ. Spun acest lucru pentru că aceste măriri vor fi suportate de către părinți, nu de către bugetul local propriu-zis.
Referitor la bursa de merit am susținut mereu o bursă progresistă în funcție de media generală pe care elevul o are. Bursa de merit, conform Legii Educației se acordă tuturor elevilor care au obținut media generală peste 8,50 sau care au obținut locurile I, II sau III la etapele județene ale olimpiadelor și concursurilor școlare naționale ,ale competițiilor/concursurilor cultural – artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-științific, de nivel național. Atentie, acestea 2 din urmă nu se cumulează ceea ce reprezintă o discriminare a elevilor care obțin astfel de performanțe.
O bursă de merit consistentă și eșalonată care să crească în funcție de media generală între 8.50-8.99 , 9.00-9.49 respectiv 9.50-10 ar fi o variantă mult mai corectă, echitabilă care ar promova performanța școlară și ar sprijini cu adevărat elevii și părinții.
Desigur, primarul Scripcaru și CL Brașov au ales o variantă populistă în prag de alegeri care nu aduce vreun real beneficiu elevilor, reprezintă doar încă o bataie de joc la adresa învățământului brașovean, a elevilor si părinților.
Trebuie menționat și faptul că Primăria Brașov a avut la sfârșitul anului 2018 un excedent bugetar de peste 327 milioane lei (aproximativ 70 milioane de euro), bani pe care administrația locală nu a fost în stare să îi cheltuie.
Așa că mă întreb, ca simplu brașovean și fost elev, care sunt motivele pentru care nu se poate susține într-un mod real, progresist învățământul brașovean și elevii care fac performanță? Din câte putem observa bani sunt. Interesul și buna-credință se pare că lipsesc”, a spus Dragos Dragomir, reprezentant al PRO România, filiala Brașov.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: