Un senator brașovean solicită demisia premierului

Senatorul brașovean Marius Dunca îi solicită premierului să își dea demisia sau să își delege atribuțiile funcției de premier, conform legislației în vigoare, pe toată perioada campaniei electorale din partid, până la Congresul PNL din 25 septembrie.  Parlamentarul consideră că, din păcate, alegerile din PNL reprezintă adevărata prioritate a lui Florin Cîțu și nu guvernarea României.

”PSD îi solicită lui Florin Cîțu să-și delege atribuțiile funcției de premier, conform legislației în vigoare, pe toată perioada campaniei electorale din partid, până la Congresul PNL din 25 septembrie sau, mai simplu, să își dea demisia deoarece guvernarea României a ajuns pe planul secund, după lupta pentru putere din PNL.

Avem zilnic accidente rutiere cu din ce în ce mai multe victime, avem foarte multe persoane agresate sau chiar ucise de urși, zone întregi ale țării au fost inundate săptămâna trecută, fondurile ajung cu întârziere, nu există acces facil la testare anti-covid pentru toți cetățenii, dar se iau în calcul noi restricții, puterea de cumpărarea a românilor a scăzut dar, ceea ce contează cu adevărat pentru prim-ministrul României este doar șefia PNL.” a declarat Marius Dunca pe pagina sa de Facebook.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: