Un nou moment de sinceritate marca ”Mitică” Flucuș: ”Realitatea din Parlament este însă diferită față de cum îmi închipuiam eu.Majoritatea colegilor mei sunt împărțiți în diferite tabere sau grupuri”

După ce a încurcat PNDL-ul cu PNRR, deputatul brașovean ”Mitică” Flucuș iese din nou în evidență printr-o postare pe facebook. De această dată, ”Mitică” se plânge de colegii din parlament și recunoaște că totul este pe ”interes”. De asemenea, deputatul PNL recunoaște că oamenii sunt promovați în funcții pe criterii politice. Probabil parlamentarul are amnezie și uită că partidul despre care vorbește se află la guvernare, este același partid care l-a trimis pe ”listă” în Camera Deputaților. ”Mitică” vede aceste aspecte doar la nivel central, dar nu vede că la fel se întâmplă și la nivelul instituțiilor de stat din Brașov, unde, întâmplător sunt la putere tot colegii săi din PNL. Impocrizia și penibilul ating cote maxime având în vedere că știe toată lumea cum ajung pe funcții inclusiv liberalii. Poate povestește ”Mitică” Flucuș cum au ajuns și la el în ”parohie” angajații, pe bază de competență sau pe bază de carnet de membru de partid. Apropo, domnule Flucuș, să știți că nu vă ține nimeni cu forța în Parlament, abia așteaptă alții să vă ia locul. Dacă sunteți atât de scârbit, nu vă mai plângeți pe facebook, ci mergeți și vă depuneți demisia. De oameni care se vaită sunt sătui brașovenii.

Postarea deputatului:

Dragii mei alegători,
Dragii mei prieteni,
Dragi români,

Îmi cer scuze în fața dumneavoastră pentru ceea ce se întâmplă în Parlament. Sunt trist și rușinat de acțiunile din ultima perioadă ale unor colegi parlamentari.

Eu sunt un om la fel ca voi. Am plecat de jos și sunt mereu în contact cu oamenii simpli. După ce am fost peste 18 ani primar de comună, am hotărât să schimb în bine lucruri care nu îmi plăceau când eram în administrația locală.

Realitatea din Parlament este însă diferită față de cum îmi închipuiam eu. Există oameni de valoare, cu bune intenții în toate partidele. Din păcate totuși, sunt prea puțini pentru a putea decide și pentru a face o diferență.Majoritatea colegilor mei sunt împărțiți în diferite tabere sau grupuri legate de anumite interese individuale sau de grup restrâns. Interesul celor mulți, interesul național este de cele mai multe ori neglijat.Problemele de zi cu zi ale cetățenilor abia răzbat până aici. Nu simt că oamenii contează cu adevărat și nici nu avem un plan coerent de dezvoltare a țării care să aducă bunăstare tuturor.

Sunt promovați în funcții oameni pe criterii politice, iar uneori aceștia nu sunt cu adevărat pregătiți sau nu au vocație. Sunt dezamăgit și trist că nu pot face încă ceea ce mi-am propus când am venit în Parlament. Deocamdată suntem prea puțini și nu am găsit suficient sprijin pentru proiectele mele.În final, vă încurajez să rămâneți optimiști! Cu siguranță lucrurile pot fi schimbate în bine, iar tu, dragă cititorule, ești mai important decât crezi. Cu implicarea conștientă a voastră se va putea schimba în bine situația din țară!”, a scris deputatul Dumitru Flucuș încercând să pozeze într-un sfânt al politicii românești.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: