Un dosar penal cam forțat. Unde sunt politicienii implicați în adevăratele dosare de corupție?

Primarul George Scripcaru s-a ales cu un nou dosar penal, al doilea care are legătură cu RATBV. De această dată, s-a lăsat cu un control judiciar pe cauțiune. Numai că, în acest caz, dosarul pare făcut mai mult pe genunchi. Dacă în trecut, publicația Transilvania365 a scris de fiecare dată că legea trebuie respectată de toată lumea, iar cei care greșesc trebuie să plătească, acum, considerăm că acest dosar este cam tras de păr față de celelalte, este puțin forțat pentru control judiciar.

„În calitate de primar al municipiului Brașov înscris în cursa electorală pentru obținerea unui nou mandat, inculpatul Scripcaru George l-ar fi amenințat, la data de 12 august 2020, pe unul din angajații firmei care difuza spoturi electorale în interiorul autobuzelor aparținând Regiei de transport Brașov, că firma va avea de suferit dacă nu oprea imediat difuzarea acelor spoturi. Firma respectivă semnase un contract de locațiune cu Regia de transport Brașov (RATBV S.A) pentru spațiul din interiorul autobuzelor și, în perioada respectivă, începuse să  difuzeze spoturi electorale  pentru care încheiase contracte  de promovare electorală.În perioada 6-12 august 2020, același inculpat, prin intermediul lui Cornea George Mihai, director general al RATBV S.A., ar fi făcut presiuni asupra unei persoane din firma respectivă pentru a o constrânge să oprească difuzarea spoturilor electorale și să promoveze gratuit, prin intermediul ecranelor LCD deținute de firmă,  realizările primarului din cursul actualului mandat, mascate sub forma unor știri pozitive.”, spun procurorii DNA Brașov.

 

Dacă în alte dosare există niște fapte, niște realități, ultimul, pare cam forțat. Culmea, dosarul a apărut imediat după alegerile locale și în precampania pentru alegerile parlamentare. Aici se vorbește de primarul Scripcaru că a fost înscris în cursa electorală, dar nu se spune nimic și de persoana cu care acesta a avut disputa că a ”tras” în campanie pentru celălalt candidat. Deci, ambele tabere erau interesate de campania electorală dacă este să analizăm corect, deci și la denunțător exista un interes clar, lucru care se poate vedea și din postările pe rețelele de socializare.

Întrebarea este dacă procurorii brașoveni și-au făcut treaba la fel ca în celelalte dosare unde, deși a fost plimbat cu cătușe, Scripcaru a fost achitat în primă instanță, semn că anchetatorii au făcut dosarele la mișto, fără probe concrete. De altfel, la câte subiecte și cazuri sunt semnalate numai de presă cu privire la corupție și implicarea politicienilor în afaceri dubioase, procurorii de la DNA Brașov ar trebui să aibă dosare pe bandă rulantă. Numai că, în ultimii ani, cu mici excepții, nu a mai ajuns în instanțele judecătorești niciun dosar răsunător, semn că la Brașov ori nu există corupție și cetățenii sunt model pentru toată Europa, ori anchetatorii sunt foarte slab pregătiți. Se tot vorbește în oraș de cazuri de corupție, despre politicieni acuzati de abuz, despre concursuri trucate, dar procurorii se fac că plouă, deși sunt elemente clare în privința acestor ilegalități.

Concursurile suspecte de la DGASPC Brașov le-a verificat cineva? Se pare că nu, chiar dacă este vorba despre multe persoane implicate, anchetatorii nu au ochi pentru așa ceva având în vedere că sunt nume grele… De asemenea, sunt anchete ce vizează și judecători care se plimbă pe banii altora prin țări exotice…Sperăm să vedem în curând detalii de la procurori și despre aceste aspecte care nu pot fi neglijate doar de dragul prieteniilor sau a relațiilor de serviciu.

2 comentarii la „Un dosar penal cam forțat. Unde sunt politicienii implicați în adevăratele dosare de corupție?

  • 24 octombrie 2020 la 16:33
    Permalink

    dar despre concursul aranjat anul trecut la Muzeul de Etnografie știe cineva?? știe că acel câștigător e pretin cu primarul Scripcă/? că a fost si doamna fostă director implicată, ce au susținut-o ani la rând serviciile, din umbră. Si cîte furtișaguri și abuzuri a făcut ea în ani de zile. Oare autoritățile nu știau nimica??!

    Răspunde
  • 25 octombrie 2020 la 5:15
    Permalink

    Cam forțat s-au pe genunchi tot una este pentru că așa se procedează la noi. În ceea ce privește pe adevărații și dovediții pasibili pușcăriași nu vă faceți griji. Ca de obicei stau BINE MERSII utilizând toate soiurile de tertipuri și alte inginerii juridice pentru a fi scoși teferi și NEVINOVAȚI.
    * Să fiți deștepți și fără frică * Eu vă salut -. Fane

    Răspunde

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: