Un consilier USR, în CA-ul de la IAR Ghimbav. Înainte, au fost alții de la PNL și PSD…

Consilierul local Alexandru Roșu, de profesie avocat, de la USR va ajunge în Consiliul de Administrație al IAR Ghimbav. Acesta a confirmat ”mutarea”, dar susține că este provizorie, până va fi făcută selecția definitivă. ”Nu am primit încă confirmarea oficial. Dar, da, confirm că așa este. Este o numire provizorie până la selecția definitivă a membrilor în Consiliul de Administrație”, a declarat Alexandru Roșu. Acesta continuă lista lungă a politicienilor care au ”trecut” pe la IAR Ghimbav, fiind vorba despre politicieni din PNL și PSD. ”Tradiția” numirilor politice continuă, indiferent că vorbim despre liberali, social-democrați sau useriști. Toate partidele procedează la fel, banul să iasă. Și cum indemnizația la acest CA este destul de măricică, sărind de 3000 de lei, este de înțeles interesul mare pentru politicieni. De ce să muncești să faci acești bani când îi poți încasa și printr-o simplă vizită la o ședință? Precizăm că la fel s-a procedat și la CA-ul de la RIAL, la fel și cu posturile de subprefecți, numai ”concursuri” au fost, așa cum s-a promis în campania electorală…

Cu alte cuvinte, ”toate partidele, aceeași mizerie”.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: