Un campion naţional de raliuri candidează pentru primăria comunei Teliu

Pilotul Marian Comşa, multiplu campion la clasele A1-B1 în Campionatul naţional de viteză face un „viraj” spre politică şi candidează la primăria şi Consiliul Local al comunei Teliu, din partea PMP. Comşa, care şi-a făcut debutul în raliu la începutul anilor 2000, alături de Manu Mihalache, a terminat pe podium în 2020, la etapa de la Cheile Grădiştei. Recent, el a obţinut și Locul I la clasa sa, în Trofeul Gutâiului – Baia Mare, în Campionatul Naţional de Viteză în coastă, dar şi Locul III la Openul Istoric, pilotând un mini-Cooper-ul din 1971.

Marian Comşa este pasionat de alpinism, reuşind să ajungă inclusiv în Himalaya şi la Cercul Polar. El deţine şi o licenţă de scafandru, iar în prezent, se pregăteşte să obţină şi brevetul de zbor.

Dincolo de aceste pasiuni pline de adrenalină, în viața de zi cu zi Marian Comșa este antreprenor și manager. Iar din acest an și-a propus să se implice mai mult în dezvoltarea comunității din Teliu, unde locuiește alături de familie. El s-a înscris în Partidul Mişcarea Populară (PMP) şi va candida pentru primăria comunei Teliu, punând la bătaie toate cunoştinţele sale manageriale.

Am decis să fac acest pas din dorinţa de susţine o dezvoltare normală pentru comuna în care m-am născut şi unde locuiesc alături de familia mea. De 30 de ani, lucrurile nu au reuşit să intre pe un făgaş normal aici, nu am observat suficientă implicare şi nici un plan coerent pentru localitate. Consider că oamenii de aici au dreptul să se bucure de o localitate frumoasă şi merită o administraţie mai aplecată spre nevoile lor. Vin în faţa cetăţenilor împreună cu o echipă de oameni tineri și bine pregătiţi – antreprenori, profesori, oameni dinamici, oameni de acţiune, care sunt dispuşi să se implice şi să schimbe ceva în viaţa de zi cu zi a comunei Teliu”, a spus Marian Comşa.

Focusul său este pe dezvoltarea infrastructurii comunei şi pe susţinerea educaţiei, însă el spune că, important pentru Primăria Teliu este ca, în primul rând, să ducă la bun sfârşit toate proiectele începute şi rămase blocate – aşa cum este cazul grădiniţei din localitate, unde intrarea în insolvenţă a constructorului a dus la stoparea lucrărilor și a creat mai multe probleme de natură juridică ce trebuie rezolvate cu celeritate.

„Infrastructura şi educaţia din Teliu sunt două puncte care meritau şi merită în continuare mult mai mult atenţie din partea admnistraţiei locale. Da, vorbim despre o comună cu un buget mic, ce abia acoperă salariile oamenilor din primărie, însă Teliu poate atrage fonduri europene pe toate domeniile – pentru drumuri, apă, canal, şcoli. Am cunoştinţele şi experienţa necesare să creez proiecte de dezvoltare, să atrag finanţări europene şi mai ales, sunt dispus să mă implic total”, a spus Marian Comşa.

Proiectul „de suflet” al lui Marian Comşa este refacera bibliotecii din comună, care funcționa în căminul cultural, dar care fost închisă, iar spaţiul transformat în sală de nunţi.

Educaţia face diferenţa în orice comunitate şi cred că biblioteca este foarte importantă, în primul rând, pentru copiii din comună. Indiferent de aceste alegeri, într-un viitor nu foarte îndepărtat vrea să-mi mobilizez toţi partenerii de afaceri şi colegii, pentru acest proiect. Un post de bibliotecar există în organigrama primăriei, mai e nevoie de un spaţiu propice şi de dotarea cu cărţi, pe care o putem face prin donaţiile fiecăruia dintre noi”, a încheiat Marian Comşa.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: