Un brașovean se implică în scandalul de la Ditrău. A intrat pe fir și Ștefan Mandachi

Brașoveanul Radu Hossu și suceveanul Ștefan Mandachi se implică în scandalul brutarilor din Sri Lanka.

“Situația cu cei doi angajați srilankezi de la Ditrău:

  1. Am vorbit cu Stefan Mandachi care era în culmea anevrismului cerebral, de la nervii pe care-i avea de când a aflat situația de la Ditrău. Este dispus (după cum puteți citi la el pe wall) să-i angajeze la hotelul lui din Suceava, în lanțul de fast-food Spartan.
  2. Am vorbit cu patronul din Ditrău și mi-a spus că i-a mutat pe cei doi in Gheorgheni, la o altă firmă de a lui. Patronul din Ditrău mi-a spus că nu ar vrea să renunțe la ei pentru că sunt foarte muncitori și serioși, dar mai are încă 4 angajați care vin tot din Sri Lanka și cei 4 nu au încă contractele făcute și ar vrea să-i “paseze” (exprimarea-mi aparține) cumva să nu se inflameze iar spiritele.
  3. Consider că cei doi ar trebui să fie să fie scoși din zona aia, tocmai pentru că din cauza mediatizării și contextului, cu siguranță vor fi in continuare umiliți și priviți ca niște paria. Soluția oferită de Mandachi îmi pare cea mai bună, mai ales că Ștefan se bucură de un respect deosebit în comunitatea lui și m-a asigurat că vor fi primiți cu brațele deschise în companiile lui. Voi încerca Luni și eu și Ștefan să-l convingem pe patron să renunțe (dacă se poate legal) la cei doi angajați, înspre binele lor, în baza garanțiilor oferite de Ștefan.
  4. Statul român trebuia să se implice imediat în această situație și să o medieze. Este o rușine ceea ce s-a întâmplat și sper să putem rezolva noi ca societate această rușinoasă situație. Rușinoasă pentru comunitatea Ditrău și România.

Vă țin la curent”, a scris pe pagina sa de facebook, Radu Hossu, președintele Pro Democrația Brașov.

Reamintim faptul că în Ditrău a început un adevărat scandal etnic. Totul a plecat de la 2 brutari din Sri Lanka. Oamenii din localitate sunt nemulțumiți de prezența străinilor într-o brutărie. Poliția a deschis un dosar penal pentru incitare la ură și discriminare.

Suceveanul Stefan Mandachi s-a oferit să-i angajeze pe cei doi la companiile sale. VEZI declarație!

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=3074280879290570&id=100001260649257
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=3074280879290570&id=100001260649257

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: