Un bărbat de 61 ani din Zărnești care comercializa țigări de contrabandă a ajuns în arest

Polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Brașov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “contrabandă”.

Din cercetările efectuate în cauză, au rezultat indicii cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 61 ani, din orașul Zărnești, județul Brașov, ar deține și ar comercializa țigări de contrabandă.

Astfel, la data de 03 noiembrie 2021, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Brașov, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic Brașov și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brașov, au efectuat o percheziție domiciliară la adresa de domiciliu a persoanei bănuite de săvâșirea faptei.

Ca urmare a activităților desfășurate în cauză, au fost identificate și ridicate 6.340 de țigarete de contrabandă, fără banderole fiscale de accize, precum și mai multe mijloace de probă necesare continuării cercetărilor.

În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul, în vârstă de 61 ani, a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție la finalizarea anchetei.

 

 

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: