Un alt bărbat s-a ales cu dosar penal, după ce a folosit certificatul verde al altei persoane

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 1 Poliție efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “fals privind identitatea”.

În fapt, la data de 21 noiembrie 2021, în jurul orei 16,30, cu ocazia activităților desfășurate pentru verificarea respectării normelor legale în vigoare privind prevenirea răspândirii virusului Sars-CoV-2, în interiorul unui centru comercial din municipiul Brașov a fost depistat un bărbat care, la solicitarea forțelor de ordine, a prezentat un certificat verde, în urma verificărilor efectuate stabilindu-se faptul că acesta nu aparține persoanei în cauză, ci unei alte persoane, fiind utilizat fără drept.

Polițiștii Secției 1 Poliție Brașov continuă cercetările în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând ca a se propune soluție legală la finalizarea anchetei.

 

Poliția Brașov precizează că infracțiunea de ”falsul privind identitatea” este prevăzută și pedepsită de  art. 327 din Codul Penal, după cum urmează:

 (1) Prezentarea sub o identitate falsă ori atribuirea unei asemenea identităţi altei persoane, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau transmisă unei unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea prin folosirea frauduloasă a unui act ce serveşte la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat, pentru a induce sau a menţine în eroare un funcţionar public, în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine ori pentru altul, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

(2) Când prezentarea s-a făcut prin întrebuinţarea identităţii reale a unei persoane, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.

(3)Încredinţarea unui act ce serveşte la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile spre a fi folosit fără drept se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

 

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: