Trenul Connecting Europe Express primit de primarul Coliban cu fanfară, pian și șampanie (VIDEO, FOTO)

Afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul. Pe o parte a gării stegulețe și șampanie, pe altă parte aurolaci și pungi cu prenadez.

Trenul Connecting Europe Express a ajuns sâmbătă la Brașov. În tren s-a aflat și Comisarul European pe Transport, Adina Vălean. Aceasta a coborât în gară unde a fost așteptată de oficialitățile locale cu muzică de pian, fanfară, dar și șampanie, mai ceva ca pe timpul lui Ceaușescu. Primarul Allen Coliban a susținut pe pagina sa de facebook că a discutat inclusiv despre trenul metropolitan.

Dacă în zona peronului era muzică și băutură bună, pe partea cealaltă a gării, în zona parcului, încă își mai făceau prezența aurolacii cu pungile de prenadez în mână. Brașovenii l-au criticat din nou pe primar și i-au adus aminte că zona gării arată groaznic.

 

Ce i-au scris brașovenii primarul Allen Coliban pe pagina de facebook?

”Mascaradă ieftină! Ascundeți în spatele steagurilor jegul din gară, iar în spatele acestor acțiuni perfiditatea UE care ne consideră doar un tomberon!

”Avem o gara de toată jena. Faceți demersuri sa o preluați, altfel ne putem spala pe cap cu toate trenurile metropolitane.”

”Din pacate,transportul feroviar de persoane este jenant,umilitor…sunt foarte departe de standardele UE”

”Văd foarte multe întrebări și comentarii la postarile lui Allen Coliban!sânt foarte curios daca a răspuns cuiva sau daca a băgat în seamă cele sugerate!in afara de multa publicitate și multe poze pe care le postează … nimic altceva!”

”Stăm drepți și la costum așteptînd umili să fim nimiciți pur si simplu!”
”Pana sa urci in tren , sau după ce cobori din tren trebuie să treci musai prin gară, care gară, vai doamne cum arata…rezolvați odată si problema asta, hotărând cui revine sarcina reamenajarii si modernizării gării , luați atitudine în problema persoanelor fără adăpost si a celor suflatoare în pungi cu prenandez care își fac veacul în gară si pe care nici poliția locală nici poliția TF nu le ia la intrebari și apoi mai vorbim de trenuri europene si condiții la fel”
”Si totuși cred că a fost jenant momentul când in “minunata” gară a oprit acest tren. Merităm si noi peroane cu scaune, o cosmetizare? Te simti ca intr-un film de groaza de prea multi ani…”
”Le-ați arătat și gara din Brașov? Este o gară modernă demnă de un oraș european , poate ” cel mai frumos din România ”

Era tare sa ramaneti blocati 8 ore in camp cu toti oficialii europeni si apoi sa primiti un croissant.
Appi sa va preia o alta locomotiva si iar sa ramaneti blocati.”
”mese de cocktail, unu’ de canta la pian, da bravooo 😅😅 frumos in gara la brasov”
”De-a dreptul penibil. Gara nu e a Primăriei, dar e foarte prost întreținută. Degeaba încercăm să ne conectăm în Europa, nu facem parte din ea.”
”Ce penibil, fanfara si futai dar gara arata ca in anii 70”
”Personal, vomit de fiecare data cand trec prin gara, sau mai nou,si cand ma apropii de ea. De mersul cu trenul…sa mai zic ceva?”
”Tipic comunist, cu primar și fanfara mai lipsește popa și coana Leana”
”Nu va e ma rusine sa intampinati un tren european pe o cale ferată asa de pricăjită? Ba am ajuns ultimi in UE la transportul feroviar din cauza voastra, a ploticienilor corupti, incompetenti, demagogi si acum aveti curaj sa mărșaluiți 🤦‍♂️ Sa va fie rusina bă”.

2 comentarii la „Trenul Connecting Europe Express primit de primarul Coliban cu fanfară, pian și șampanie (VIDEO, FOTO)

  • 19 septembrie 2021 la 16:03
    Permalink

    – multe vagoane și locomotive sunt gunoaie cumpărate de la occidentali
    – boschetarii noștri au același drept consfințit la circulație în zona gării ca și boschetarii occidentali pe la ei sau mai nou pe la noi
    – zonele multor gări occidentale sunt zone periculoase pline de toată fauna de hoți, drogați, traficanți, prostituate și boschetari, trebuie sa trăiți acolo apoi sa vorbiți – deci suntem în rand cu europA
    – arhitectura este aceeași din occident din aceeași perioada
    – gara arata cum arata pt ca statul și-a abandonat cetățenii, are grija de altii
    – cine vrea gara la primărie vrea ceva spatii și învârteli cu fonduri ue
    De ce n-avem voie sa construim noi trenuri rapide, de marfuri..? Asta este intrebarea, restul sunt fumuri, abureli

    Răspunde
  • 1 octombrie 2021 la 16:45
    Permalink

    Felicitari PSD! Bravo, voi ar trebui sa veniti la guvernare, sunteti cei mai buni.Bravo si acestui ziar care prezinta corect realitatea si arata hotiile USR. Sunt userist, dar imi asum, ciuma rosie este de 10 ori peste usr si acest exmatriculat

    Răspunde

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: