Trei tineri fără permis de conducere, surprinși la volan pe drumurile din județul Brașov

Trei tineri, din Brașov care nu dețineau permis de conducere, au fost surprinși în trafic de către polițiștii brașoveni la volanul unor autovehicule.

Cercetările sunt continuare în fiecare caz, în cadrul dosarelor penale deschise pe numele inculpaților, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere

 

  • Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și “furtul în scop de folosință”.

În fapt, la data de 18 iulie 2021, în jurul orei 22.45, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un tânăr, în vârstă de 19 ani, care conducea un autovehicul pe strada Nicolae Bălcescu din municipiul Făgăraș, județul Brașov.

În urma verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul condus aparține unui alt bărbat, tânărul utilizându-l fără consimțământul acestuia.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

 

  • Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Săcele efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

În fapt, la data de 19 iulie 2021, în jurul orei 00.30, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un tânăr, în vârstă de 20 ani, care conducea un autovehicul pe strada Râului din municipiul Săcele, județul Brașov.

În urma verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că tânărul are suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

 

  • Polițiști din cadrul Serviciului Rutier Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

În fapt, la data de 18 iulie 2021, în jurul orei 18.50, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un tânăr, în vârstă de 27 ani, care conducea un autovehicul pe strada Hărmanului din municipiul Brașov.

În urma verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că tânărul are suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice.

Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,03 mg/l alcool pur.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

 

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: