Trei infracțiuni comise de un tânăr de 19 ani care a fost depistat în trafic în urma unei coliziuni între două autovehicule

Polițiști din cadrul Poliției Orașului Zărnești efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”și ”furtul în scop de folosință”.

În fapt, la data de 11 iulie 2021, în jurul orei 15.55, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Râului din orașul Zărnești a avut loc o coliziune între două autovehicule, în urma căreia au rezultat doar pagube materiale, fără victime.

Cu ocazia cercetărilor efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că unul dintre conducătorii auto, respectiv un tânăr, în vârstă de 19 ani, nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autovehiculul condus ar fi fost sustras din posesia proprietarului, cu scopul de a-l folosi pe nedrept. Totodată, la testarea acestuia din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,73 mg/l alcool pur. Prin urmare, tânărul a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: