Trei infracțiuni comise de un tânăr de 18 ani din Brașov

Polițiști din cadrul Biroului Rutier Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, “conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

În fapt, la data de 16 iulie 2021, în jurul orei 20.20, un tânăr, în vârstă de 18 ani, care conducea un autovehicul pe strada Laminoarelor din municipiul Brașov, a lovit mai multe ghivece pentru flori, ulterior a lovit un autoturism parcat.

În urma producerii evenimentului rutier nu au rezultat victime, ci doar pagube materiale.

Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 1,39 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În urma verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autovehiculul nu este înmatriculat.

În baza probatoriului administrat în cauză, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: