Trei concurenți pentru postul de director al filarmonicii, 22 pe postul debutant la compartimentul de mediu de la primărie

Reprezentanții administrației locale au prezentat astăzi situația posturilor scoase la concurs de Primăria Brașov, respectiv postul de director al Filarmonicii și două posturi de inspector la Compartimentul de mediu. Sunt trei concurenți care și-au depus proiectul de management. Comisia de evaluare este formată din 4 specialiști în domeniu – doi directori ai unor instituții de cultură importante din țară, un director formații muzicale și un dirijor celebru. Niciunul nu este din Brașov, tocmai pentru a putea asigura obiectivismul comisiei. La aceasta se adaugă și alți doi reprezentanți din Primăria Brașov. În momentul de față se face analiza proiectelor de management (care are ca termen data de 10 decembrie 2020, n.n.), iar urmând parcursul procesului de recrutare, în 28 decembrie ar trebui să avem un rezultat final, inclusiv cu soluționarea contestațiilor, dacă vor fi.

Reamintim că în 24 septembrie, pianistul Ioan Dragoș Dimitriu a devenit cel mai tânăr director al Filarmonicii Brașov, după ce a fost numit ca director interimar, în urma demisiei lui Anton Niculescu.

În cadrul concursului pentru ocuparea posturilor din compartimentul de mediu sunt 22 de candidați înscriși pentru postul de inspector debutant, iar pentru cel de consilier superior, unde este necesară și o experiență de 7 ani în domeniu, sunt două persoane înscrise. Anunțul de organizare a concursului a fost publicat pe 17 noiembrie, iar astăzi, 3 decembrie, ora 16.00, expiră termenul de depunere a dosarelor. Candidații înscriși vor susține în 15 decembrie proba scrisă, pe 21 decembrie va avea loc interviul, iar în 28 este așteptată afișarea rezultatelor finale (inclusiv cu soluționarea eventualelor contestații).

În scurt timp va fi scos la concurs și cel de al treilea post din acest compartiment.

 

 

One thought on “Trei concurenți pentru postul de director al filarmonicii, 22 pe postul debutant la compartimentul de mediu de la primărie

  • 9 decembrie 2020 la 10:35
    Permalink

    Trebuie sa le ,,sufle in flaut,,cui trebuie pentru post.Cine sufla mai cu spor caștiga!

    Răspunde

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: