Trei bărbați au fost surprinși în timp ce furau lemne în Vulcan

Polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Zărnești efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “furtul de arbori doborâți sau rupți de fenomene naturale ori de arbori, puieți sau lăstari care au fost tăiați ori scoși din rădăcini, din păduri, perdele forestiere de protecție, din terenuri degradate care au fost ameliorate prin lucrări de împădurire și din vegetația forestieră din afara fondului forestier național, precum și al oricăror altor produse specifice ale fondului forestier național”.

În fapt, la data de 14 iulie 2021, în jurul orei 19.00, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că de pe raza localității Vulcan, județul Brașov, trei persoane de sex masculin ar fi sustras material lemnos, esență fag, fiind surprinși în flagrant delict de către un reprezentant al fondului forestier.

Din primele cercetări efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că trei bărbați din localitatea Vulcan, județul Brașov, ar fi sustras materialul lemnos, iar pentru transportarea acestora ar fi utilizat un autovehicul, ce tracta o remorcă.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: