”Treabă chibzuită” la Brașov în 4 ani de mandat. Nu avem aeroport, multe clădiri emblemă au fost lăsate în paragină, iar spitalele sunt în moarte clinică!

A început vânzoleala înainte de campania electorală.Care mai de care politician a început să scoată din tolbă promisiuni mărețe, cele mai multe regăsindu-se pe pliantele de la campaniile electorale anterioare. Aeroportul rămâne obiectivul care îi ține în pole position pe politicienii de la Consiliul Județean Brașov. Pentru acest lucru s-a investit masiv în promovare. Nu există săptămână să nu apară poze sau filmulețe de la locul unde se va construi aeroportul. Bineînțeles, în ultimele luni, că până acum nu prea erau multe de arătat, lucrările fiind după 4 ani într-un stadiu destul de ”subțire”. Lucrările au început de peste 10 ani…s-au schimbat președinții, chiar dacă tot din interiorul aceluiași partid.

Și din spitale au apărut poze pe facebook cu șefii instituției. Ba cu echipamente, ba cu lucrări, ba cu donații făcute de alții și tot așa. Însă, realitatea din spitale o arată zilnic pacienții care au ghinionul să fie tratați în aceste unități medicale. Chipurile, s-au băgat bani până acum, dar unde sunt rezultatele? Mai mult decât atât, la spitale au fost scandaluri, cu numiri politice, cu arestări, cu procese pierdute de Consiliul Județean Brașov pentru combinațiile care s-au făcut la concursuri.

În schimb, Consiliul Județean a achiziționat aparatură audio-video pentru promovarea imaginii celor din conducere. Acestea lipseau, în rest județul avea de toate.

O altă pată neagră sunt clădirile emblemă ale județului care au fost abandonate după alegerile din 2016. Un exemplu este Centrul de Agrement de sub Tâmpa. Clădirea s-a degradat, patinoarul a dispărut, iar băncile au putrezit. Dar, politicienii susțin că este vorba despre…”treabă chibzuită”…

 

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: