Totul despre Aeroportul Internațional Brașov! Când se va zbura de pe el?

Aeroportul Internațional Brașov este cel mai așteptat aeroport din țară. Lucrările s-au terminat, mai sunt necesare mici retușuri, iar de aici vor putea decola și ateriza cam toate modelele de avioane de pe piață. Când va fi gata și ce companii aeriene vor zbura de aici, aflați in randurile de mai jos.

Un aeroport este o punte de legătură foarte importantă între orașele din zonă, dar mai ales pentru orașul lângă care se află. Devine automat un centru mai puternic zonal, crează locuri de muncă. Traficul și transportul sunt mai frecvente ceea ce se traduce atât prin bani la buget, cât și expunere locală, națională și internațională mult mai vizibilă. Brașovul este unul dintre cele mai importante orașe din România, iar odată cu aeroportul Brașov-Ghimbav va fi poziționat un pic diferit pe harta noastră. Haideți să vedem în ce stadiu se află construirea acestuia și când vom putea zbura de pe el de fapt.

În primul rând, să vorbim despre amplasarea lui. Aeroportul Internațional Brașov – sau Brașov-Ghimbav cum i se mai spune – se află la 12 km de orașul cu același nume, în localitatea Ghimbav. Se întinde pe 209 de hectare și se află la o altitudine de 530 de metri. Va fi legat feroviar și de Gara Brașov, prin construcția unei căi ferate cu lungimea de 8 km, potrivit unui studiu de fezabilitate realizat de Căile Ferate Române.

Pista de unde vor decola și unde vor ateriza avioanele are o lungime de 2820 de metri și o lățime de 45. Mai toate modelele de aeronave pot veni aici, cu excepția unui model de la Airbus, și anume Airbus 380, care este destul de mare. Pentru acesta, pista ar trebui să fie ceva mai lungă și ar trebui și un terminal special.

 

 

Terminalul de pasageri are 3.600 de mp, iar parcarea 163 de locuri. Se preconizează că aeroportul va genera în jur de 6.000 de locuri de muncă. Proiectul și planul au costat cu totul în jur de 70 de milioane de euro, potrivit Wikipedia.

Ca o scurtă istorie, în septembrie 2012, a fost câștigată licitația de construire a pistei și a fost inaugurată oficial pe 3 octombrie 2014. Construcția clădirii terminalului de pasageri a început pe 17 martie 2020, iar pe 11 martie 2021, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian-Ioan Veștea, a anunțat că lucrările au fost deja finalizate. Singurele lucruri care mai trebuie făcute sunt montarea mobilierului, instalarea echipamentelor și sistemelor care sunt necesare pentru funcționarea aeroportului. Pe lângă acestea, mai sunt necesare igienizarea spațiilor și testarea tuturor componentelor.

În zona destinată parcării aeronavelor, se vor putea parca trei avioane simultan, însă a fost anunțat faptul că se poate extinde până la 12 aeronave, dacă va fi necesar.

Deschiderea acestui aeroport va fi o oportunitate fantastică pentru zona Transilvaniei. Până acum, cei care doreau să călătorească spre zone mai îndepărtate trebuiau să plece de la aeroportul Otopeni, de la București. Tot aici existau și conexiunile cele mai bune. Însă nu va mai fi nevoie de anul acesta, speră autoritățile. Va crește interesul pentru zonă și va atrage și mult mai mulți turiști – și nu numai – către mijlocul țării. Un aeroport are într-adevăr atmosfera lui specifică ce atrage, dar un lucru nu tocmai plăcut cu care toți ne confruntăm atunci când călătorim este… așteptatul. Mai mereu trebuie să aștepți: fie îmbarcarea, fie controlul la securitate, fie ora potrivită pentru zbor. Aeroportul din Brașov va avea și o zonă de lounge cu cafenele și restaurante, dar și cu internet Wi-Fi. Așa că putem urmări cu ușurință filmul nostru preferat pe tabletă sau putem să jucăm chiar jocuri de cazinou online, dacă suntem fani. Sau putem citi o carte atunci când ajungem la poartă sau în zona de lounge.

 

Fără doar și poate, acesta este cel mai așteptat aeroport din țară, iar autoritățile preconizează că primul zbor ce va putea fi efectuat de pe Aeroportul Internațional Brașov ar putea fi chiar în vara/toamna 2021, septembrie mai exact.

Încă nu au fost alese companiile aeriene ce vor zbura de pe acest terminal, însă Consiliul speră să lucreze cu aproximativ 12 companii aeriene. Blue Air și Air Bucharest și-au arătat interesul deja. Mai mult, tot după declarațiile Consiliului Județean, vor fi zboruri către orașe importante din Europa ca München, Bergamo, Budapesta, dar și către Istanbul și Tel Aviv.

 

 

 

2 comentarii la „Totul despre Aeroportul Internațional Brașov! Când se va zbura de pe el?

  • 26 aprilie 2021 la 11:07
    Permalink

    Cu toata parerea de rau,de pe acest aeroport nu cred ca se va zbura mai devreme de 2023-2024 ; in primul rand firma din Sibiu cu care tocmai a fost reziliat contractul ar fi trebuit sa realizeze si alimentarea cu energie electrica pe care nu a realizat-o ; astfel,chiar daca terminalul e aproape gata ,acesta nu va putea fi receptionat si nu va putea fi receptionata nici instalatia de balizaj daca va fi gata in acest an ; in acest context,exista posibilitatea nedorita ca firmele care au construit terminalul si au realizat balizajul sa calculeze si solicite penalizari pentru nereceptionarea si neachitarea acestor obiective ; pentru lucrarile nerealizate de firma din Sibiu tocmai se organizeaza o noua licitatie,ofertele urmand a fi depuse in cursul lunii mai; apoi , lucrarile la devierea canalului Besalcin nici nu au inceput si inca tot nu se stie ce turn de control va exista : fizic,remote sau virtual ; in aceste conditii,ma intreb ca simplu cetatean,dar totusi rational,cum se va putea zbura peste 4 luni ???

    Răspunde
  • 29 aprilie 2021 la 9:55
    Permalink

    Cand va zbura PORCUL. De la Cotroceni.

    Răspunde

Dă-i un răspuns lui Alexandru Anulează răspunsul

%d blogeri au apreciat: