Tot mai mulți șoferi din Brașov sunt depistați în trafic sub influența alcoolului

Mulți șoferi, inconștienți de pericolul la care se expun atât pe ei, cât și pe ceilalți participanți la trafic, aleg să se urce la volan după ce au consumat băuturi alcoolice. Polițiștii din Brașov depistează și sancționează, zilnic astfel de șoferi.

Doar în acest weekend, au fost întocmite 4 dosare penale pe numele unor bărbați pentru săvârșirea infracțiunilor de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și/sau “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”:

 

1. Polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Voila efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

În fapt, la data de 09 august 2021, în jurul orei 03.00, polițiștii au depistat în trafic un tânăr, în vârstă de 19 ani, care conducea un autovehicul pe raza localității Hârseni din județul Brașov, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Procedându-se la testarea conducătorilor auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,60 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În urma verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

 

2. Polițiști din cadrul Poliției Orașului Victoria efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

În fapt, la data de 08 august 2021, în jurul orei 22.10, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 31 ani, care conducea un autoturism pe strada Oltului din orașul Rupea, județul Brașov.

În urma verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,25 mg/l alcool pur.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

 

3. La data de 08 august 2021, în jurul orei 06.35, polițiști din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov au depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 35 ani, care conducea un autoturism pe DN73, pe raza Stațiunii Râșnov din județul Brașov, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,47 mg/l alcool pur. Prin urmare, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

 

4. Polițiști din cadrul Serviciului Rutier Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

În fapt, la data de 08 august 2021, în jurul orei 10.30, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un tânăr, în vârstă de 29 ani, care conducea un autovehicul pe bulevardul Libertății din Stațiunea Predeal din județul Brașov.

La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,64 mg/l alcool pur. Prin urmare, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: