Topul municipiilor la transparență bugetară. Pe ce loc se află Brașovul?

Anul 2021 a fost un an atipic pentru bugetele publice – pe lângă răspunsul la pandemia generată de Covid-19, suntem după un an cu două runde de alegeri, cu o dinamică schimbată la nivelul majorităților politice mai ales din marile orașe. Bugetul de stat a fost adoptat târziu, la început de martie 2021, ceea ce a făcut ca bugetele locale să fie mult întârziate.

Analiza de față s-a uitat la procesul de elaborare și aprobare a bugetelor locale din 109 municipii din România (incluzând aici și cele șase sectoare ale Capitalei), urmărind în ce măsură acestea respectă criteriile din legislația privind finanțele publice locale legate de transparența acestui proces. De asemenea, analiza a urmărit în ce măsură municipiile din România au reușit să facă pasul către standarde moderne internaționale din finanțele publice, respectiv să adopte măsuri care să le facă bugetele deschise (formatul de publicare, bugetele pentru cetățeni sau dezbaterile publice organizate).

Monitorizarea bugetelor arată că deși legea finanțelor publice locale este în vigoare din 2006, elementele de bază nu sunt încă respectate în mult prea multe municipii: deși este obligatorie publicarea proiectului de buget și anunțul privind dezbaterea publică a acestuia timp de 15 zile, există 47 de municipii pentru care nu am găsit nicio informație de acest gen pe website. De asemenea, deși exista obligația adoptării bugetelor locale în termen de 45 de zile de la data publicării bugetului de stat în Monitorul Oficial, până a 10 mai 2021 (data la care am finalizat monitorizarea), existau 19 bugete adoptate cu depășirea termenului legal sau chiar neadoptate.

Doar Municipiul Timișoara a obținut nota 8, iar alte 15 municipii au obținut un scor de 7 din cele 10 puncte posibile pentru un buget deschis. La coada clasamentului se află municipii pentru care nu au putut fi identificate informații actualizate despre bugetele locale pe 2021 sau pentru care informațiile sunt minimale, lipsind elementele esențiale pentru a putea asigura principiul transparenței bugetare. La final, 36 de municipii din cele 109 analizate nu au reușit să ia nici măcar „notă de trecere”, având scorul de 4 sau mai puțin. Topul municipiilor și întreaga analiză, inclusiv recomandările, sunt disponibile pe site-ul Funky Citizens.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: