Țepele și minciunile lui Coliban din 2021. Ce a spus și ce a făcut

Țepele și minciunile lui Coliban din 2021. Ce a spus și ce a făcut

Anul 2021 a fost unul destul de prost, plin de promisiuni și minciuni din partea administrației locale. Dacă în campania electorală, Allen Coliban era zmeu, după ce s-a văzut primar a devenit mielușel.

1)Prima promisiune neonorată de primar a fost cea legată de prezentarea unui AUDIT. Când a intrat în primărie a ieșit cu declarații pe facebook și în presă prin care îi acuza pe angajați de nereguli la unele contracte. A trecut un an, dar primarul cel corect s-a desumflat repede, astfel că nu a mai spus nimic nici de contract, nici de AUDIT.

2)Allen Coliban a pozat într-un apărător al MEDIULUI, cel puțin cât a fost senator și în opoziție. Atunci protesta în fața Primăriei Brașov și îi prezenta primarului George Scripcaru tot felul de soluții pentru poluare și mirosul urât din oraș. A trecut un an, mirosul nu a dispărut, dar nici poluarea, din contră, pare a fi mai rău ca înainte. Useristul nu a reușit nici măcar o chestie simplă să facă în calitate de primar, să închidă cele două gropi de gunoi neconforme. Dacă celelalte localități se apropie de final, iar una deja și-a închis groapa, administrația condusă de Coliban nu a făcut niciun pas în acest sens, fiind ”oaia neagră” a județului în materie de salubritate.

3)Orașul este plin de gropi și mizerabil, semn că primarul actual nu este un bun gospodar. Cine nu crede, poate trage de exemplu o fugă pe str. Traian Grozăvescu unde se pot vedea gropile din asfalt care sunt în acel loc de luni bune, semn că nimeni nu este interesat să asfalteze gropile de pe arterele circulate din oraș.

4)Primarul care a susținut inițiativa ”Fără penali în funcții publice” este cel care a angajat city manager o femeie condamnată penal. Cu alte cuvinte, primarul a călcat în picioare principiile USR. În tot acest timp, conducerea de ”paie” de la Organizația USR Brașov mimează politica și solicită colegilor din PNL să facă curățenie printre ”penalii” pe care îi are în funcții. Oare Alexandra Coliban există cu adevărat și conduce un partid sau are rol de ”statuie” și aplică politica struțului când vine vorba despre penalii aduși în instituții chiar de liderii USR?

5)În campania electorală, primarul Allen Coliban promitea COMPETENȚĂ și concursuri pe bune în administrația locală. Doar că pronosticurile jurnaliștilor dinaintea concursurilor au spus totul despre cum au fost organizate. Pe lângă concursurile unde au ajuns oamenii de partid gen RIAL, primarul și-a adus oameni tot pe bază de ”competență” prin Agenția Metropolitană, acea instituție care supraviețuiește pe banii primarilor, dar care face jocurile cu angajări pentru Primăria Brașov. Astfel, toți agaricii de partid au trecut prin Agenția Metropolitană cu largul concurs al eternului bugetar liberal David, iar apoi la Primăria Brașov. Bineînțeles, unii dintre candidați erau dușmanii de moarte ai fostului primar, iar după alegeri au devenit funcționari sau au ajuns pe posturi călduțe din instituțiile statului. Deci, alt partid, aceleași metehne politice.

6)Primarul Coliban a reușit performanța să ofere contracte pe tavă la doi colegi de partid din USR. Deci așa a înțeles administrația Coliban că trebuie să procedeze un primar, să ofere contracte colegilor de partid. Vorbim despre acel primar USR care a câștigat alegerile tocmai prin criticarea acestor obiceiuri liberal-pesediste.

7)O altă combinație cu iz de ilegalitate este cea legată de catacombe, cele care au ajuns la o asociație de casă a administrației USR. Cum au ajuns fără documente, fără acte concrete, doar USR, viceprimărița Flavia Boghiu și primarul Coliban pot explica.

8)Primaria Brașov, prin cei doi lideri USR, a mințit brașovenii că patinoarul din Piața Sf. Ioan se va deschide în data de 29 noiembrie, dar, în pofida cartoanelor frumoase de pe facebook, patinoarul s-a deschis înainte de Crăciun. Bineînțeles, în ziua când trebuia să se deschidă patinoarul au aflat și brașovenii despre acest aspect, pentru că lenea e mare și a fost greu ca cineva să informeze prin canalele instituției despre schimbări.

9) Tot lăudăroșii din fruntea Primăriei Brașov au păcălit elevii brașoveni. Primăria a anunțat pe facebook prin vocea Flaviei Boghiu că elevii vor primi prin programul ”laptele și cornul” produse…ECO. Nu au primit din păcate nici măcar produse cu E-uri. De ce? Pentru că reprezentanții administrației sunt slab pregătiți și nu înțeleg că o licitație se pregătește din timp, nu de pe o săptămână pe alta, cum a procedat Primăria Brașov.

10)Primarul a promis multe parcuri în Brașov. S-au plimbat brașoveni prin vreun parc nou amenajat de primarul Coliban? Nu! Primarul merge tot pe mâna proiectelor inițiate de ”fostul”. S-a vorbit mult despre parcul de la IUS, dar totul este o mare vrăjeală, nimic nu s-a întâmplat.

11)Primăria Brașov a reușit CONTRAPERFORMANȚA de a nu reabilita nicio clădire instorică într-un an și 2 luni de mandat. Multe promisiuni pe această temă, dar nicio clădire reabilitată, semn că managementul userist lasă de dorit.

Exemplele ar putea continua, dar aici s-au prezentat doar câteva din minciunile și promisiunile neonorate de primarul Coliban.

Stiri recomandate

O parte dintre useriști susțin că alianța cu PNL s-a rupt, dar, în același timp, colegii lor țin cu dinții de funcții

O parte dintre useriști susțin că alianța cu PNL…

USR Brașov își arată ipocrizia pe zi ce trece! Deși atât la Consiliul Local, cât și la Consiliul Județean Brașov, majoritatea…
”Exmatriculatul” Coliban în război cu toată presa locală

”Exmatriculatul” Coliban în război cu toată presa locală

Primarul care se dădea în ziarele naționale drept absolvent de Automatizări și Calculatoare, dar care de fapt era exmatriculat, a intrat…
Medicul ”șpăgar”, la un pas de libertate. Acesta va purta permanent un sistem electronic de supraveghere

Medicul ”șpăgar”, la un pas de libertate. Acesta va…

Judecătorii de la Tribunalul Brașov au decis ieri să înlocuiască măsura arestului preventiv față de medicul Sorin Baloș cu măsura preventivă…

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *