Țepari trimiși în judecată de către polițiștii brașoveni

Ofițerii de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Brașov au finalizat cercetările în cinci dosare penale și  au întocmit referate cu propunere de trimitere în judecată a inculpaților cercetați în cauze, astfel:

Într-un dosar penal, instrumentat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, a fost făcută propunere de trimitere în judecată față de doi bărbați în vârstă de 58, respectiv 62 ani din municipiul Brașov, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și complicitate la evaziune fiscală.

În sarcina bărbatului de 58 ani s-a reținut faptul că, în calitate de administrator al unei societăți comerciale, a evidențiat în actele contabile ale societății, operațiuni comerciale fictive de prestări servicii, prejudiciind în acest mod bugetul consolidat al statului cu suma de 790.000 lei, reprezentând impozit pe profit și T.V.A.

În sarcina bărbatului în vârstă de 62 ani s-a reținut faptul că acesta l-a sprijinit pe administratorul societății comerciale la evidențierea în actele contabile a operațiunilor comerciale fictive, completând facturile care atestă operațiunile comerciale fictive.

          În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurator până la concurența întregului prejudiciu, asupra unui număr de 7 imobile aflate în proprietatea celor doi inculpați.

Într-un alt dosar penal, instrumentat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, au fost făcute propuneri de trimitere în judecată față de doi bărbați, cu vârste de 44, respectiv 49 ani din judeţul Braşov, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

În sarcina acestora s-a reținut faptul că, în calitate de administratori ai unei societăți comerciale, au procedat la înregistarea în actele contabile de cheltuieli fictive, constând în achiziții de bunuri și prestări de servicii, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale, prejudiciind astfel bugetul general consolidat al statului cu aproximativ 700.000 lei, reprezentând impozit pe profit și T.V.A.

În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurator până la concurența întregului prejudiciu, asupra unui număr de 8 terenuri intravilane, 1 casă de locuit și 2 autoturisme aflate în proprietatea celor doi inculpați.

În cel de-al treilea dosar penal, instrumentat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, au fost făcute propuneri de trimitere în judecată față de doi bărbați, cu vârste de 53, respectiv 54 ani, din judeţele Braşov și Cluj, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și complicitate la evaziune fiscală în formă continuată.

Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că inculpatul în vârstă de 53 ani, în calitate de administrator al unei societăți comerciale, a evidențiat în contabilitatea societății, operațiuni comerciale fictive, care atestă, scriptic, achiziția de materiale, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale către stat, prejudiciind astfel bugetul consolidat al statului cu suma de aproximativ 67.000 lei, reprezentând impozit pe profit și T.V.A.

În sarcina complicelui de 54 ani s-a reținut faptul că, în calitate de administrator în fapt al unei societăți comerciale fără activitate economică reală, a ajutat, cu intenție, bărbatul în vârstă de 53 ani, să se sustragă de la plata obligațiilor fiscale către bugetul consolidat al statului, prin punerea la dispoziție către acesta a unor facturi fiscale fictive ce atestă livrări de materiale, în schimbul unei sume de bani încasată de inculpat cu titlu de comision.

În cauză s-a dispus instituirea măsurii popririi pe conturile celor doi inculpați până la concurența întregului prejudiciu.

Într-un alt dosar penal, instrumentat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov a fost făcută propunere de trimitere în judecată față de un bărbat în vârstă de 48 ani din municipiul Brașov, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

În sarcina acestuia s-a reținut faptul că, în calitate de administrator al unei societăți comerciale, a evidențiat în actele contabile și în alte documente legale, cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale, constând în achiziții fictive de servicii, prejudiciind în acest mod, bugetul consolidat al statului cu suma de 400.000 lei, reprezentând impozit pe profit și T.V.A.

În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unui număr de 2 imobile aflate în proprietatea inculpatului și instituirea măsurii popririi pe conturile inculpatului până la concurența întregului prejudiciu.

În cel de-al cincilea dosar penal, instrumentat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, polițiștii au făcut propunere de trimitere în judecată față de un bărbat în vârstă de 39 ani din județul Galați, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

În sarcina acestuia, s-a reținut faptul că, în calitate de administrator de fapt al unei societăți comerciale, a înregistrat în contabilitatea societății achiziții fictive de bunuri și servicii de la mai mulți agenți economici, creând astfel un prejudiciu bugetului de stat în valoare de aproximativ 1.100.000 lei.

În cauză s-a dispus instituirea măsurii popririi pe conturile inculpatului până la concurența întregului prejudiciu.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: