Smiley face

Teodor Birț, președinte FC Hermannstadt ”În 2018 am izbutit două lucruri importate pentru fotbalul sibian”

Președintele clubului FC Hermannstadt, Teodor Birț, a făcut bilanțul, la finalul anului. Oficialul grupării alb-roșii consideră că 2018 a fost un an bun pentru fotbalul din orașul de pe malurile Cibinului.

”Consider că este bine să nu uităm că în acest an am izbutit două lucruri importante pentru noi și pentru fotbalul din Sibiu. Am reușit să promovăm în Liga 1 și am jucat finala Cupei României, o realizare pe care o consider foarte importantă și pe care îmi doresc să o reedităm în această ediție. (…) Nu este puțin lucru să joci pe ”Arena Națională” cu Universitatea Craiova un meci atât de important. Liga 1 e o premieră pentru noi, un alt campionat, o altă competiție, pe care am început-o bine, după care au fost câteva etape în care – spun eu – nu am avut noroc. S-a văzut clar că echipa suferă. A fost o schimbare de antrenor. Cred că mutarea pe are am făcut-o a fost una bună. Au urmat rezultatele pozitive și am început să adunăm puncte. Am ajuns în finalul anului 2018 pe locul 7, un loc foarte bun, spun eu, la care mulți nu se gândeau, dar din punctul meu de vedere, pentru că știu cât de mult se muncește la această echipă, e un loc meritat”, a spus Birț într-o conferință de presă.

În ciuda faptului că FC Hermannstadt ocupă locul 7, cu 28 de puncte, doar cu trei mai puține decât Astra Giurgiu, care este pe locul 6, oficialul grupării sibiene a susținut că nu ia în calcul accederea în play-off, dar totodată e convins că nu se va pune problema retrogradării. ”La noi nu se discută de play-off, dintr-un motiv foarte simplu, pentru că suntem la primul an în Liga 1. Important pentru noi este să jucăm fotbal, să ne creăm echipa de care avem nevoie și să adunăm cât mai multe puncte. Indiferent unde vom termina, pentru noi este bine. Categoric, o poziție cât mai sus în clasament ne ajută foarte mult, dar este bine că în acest an nu avem presiune. Retrogradarea este posibilă, dar eu unul, cel puțin, nu o iau în calcul. Din contră, nu mă îndoiesc că echipa va rămâne în Liga 1”, a mai afirmat Birț.

 

”Dacă am fi jucat acasă, aveam mai multe puncte”

Teodor Birț a făcut referire și la situația în care este echipa sa, de a juca toate meciurile în deplasare, inclusiv pe cele considerate acasă. Președintele FC Hermannstadt e de părere că, dacă echipa sa ar fi jucat pe ”Municipal” meciurile în care a fost gazdă, ar fi strâns mai multe puncte pentru că i-ar fi avut alături pe suporteri în număr mare.

”N-a fost ușor, pentru că, după cum știți, această echipă a jucat doar în deplasare. Sunt echipa mari, de tradiție, în Liga 1, care se plâng că au jucat 3-4 meciuri în deplasare. Ce să mai spunem noi, care am fost tot pe drumuri. Iar acești băieți minunați, în frunte cu cei care îi pregătesc, n-au spus niciodată nimic, au acceptat indiferent de unde s-a jucat, au făcut tot ce-au putut ca să câștigăm puncte. Nu este ușor să te muți de la Tg. Mureș la Cluj, sau mai știu eu unde vom juca în primele etape din 2019. (…) Este clar pentru toată lumea că, dacă i-am fi avut pe suporteri aproape, am fi avut puncte în plus, pentru că, după cum știți, în Liga 2 eram pe o poziție fruntașă la numărul suporterilor prezenți la meciuri. Sunt convins că, la Sibiu, tribunele ar fi fost pline, mai ales că echipa joacă și avea adversari unul și unul, care erau interesanți pentru toți iubitorii fotbalului. Contează foarte mult să ai suportul publicului”, a mai spus Birț, care consideră însă că e îmbucurător că, la Sibiu, se investește în reconstrucția Stadionului ”Municipal”: Este important că stadionul din Sibiu este într-un proces de reînnoire, de reconstrucție. Cred că trebuie luată în considerare partea pozitivă, și anume că se dorește și se investește în acest stadion. Important este faptul că se dorește construirea unei arene moderne de fotbal și, totodată, faptul că sibienii au fost alături de noi chiar dacă am jucat în alte părți”.

Teodor Birț a mai spus că, dacă până acum se număra printre cei mai optimiști când era vorba de respectarea termenelor pentru finalizarea primei părții a lucrărilor de la ”Municipal”, acum nu mai crede în acestea, dar speră ca termenele noi să fie respectate. Oficialul clubului sibian este impresionat de proiectul noii arene din Parcul Sub Arini și susține că a insistat ca suprafața de joc să fie refăcută astfel încât să corespundă cerințelor Ligii Profesioniste de Fotbal.

Până la revenirea la Sibiu, FC Hermannstadt va trebui să joace alte câteva meciuri considerate acasă pe alte terenuri. ”Piteștiul și Mioveniul sunt variante, dar există totodată posibilitatea să jucăm și la Tg. Mureș, dacă LPF va fi de acord cu acest teren. Nu scoatem din calcul nici terenul de la Cluj, unde ne-am simțit foarte bine. Încă, nu putem spune nimic. Probabil că, la începutul anului 2019, vom alege o soluție”, a adăugat Birț.

 

”Miriuță a adus acel șoc pozitiv la echipă”

Teodor Birț a vorbit, în conferința de presă, și despre momentul în care oficialii clubului au luat decizia de a-l înlocui pe Alexandru Pelici cu Vasile Miriuță, la conducerea tehnică a echipei sibiene. Birț consideră că venirea lui Miriuță a creat un ”șoc pozitiv”, a reușit să le dea jucătorilor ”răutatea pozitivă” de care aveau nevoi.

”Miriuță a venit cu un plus, a fost acel șoc pozitiv la echipă. Au apărut și rezultatele. Pe de o parte, era de așteptat, noi fiind o echipă nou-promovată, cu jucători care n-au evoluat până acum în Liga 1. Adaptarea la cerințele primului eșalon a fost destul de dificilă, n-a fost simplu. În plus, adversarii pe care-i întâlnim sunt cu totul alții, se joacă alt fotbal în Liga 1, diferit de cel de la Liga 2. Nu e ușor! (…) Vasile Miriuță a reușit să le dea jucătorilor acea răutate pozitivă de care aveau nevoie. Nu sunt eu mare specialist în fotbal, dar din ce văd, din ce mi se mai spune, echipa verticalizează mult, nu mai joacă… în spate. Nu se mai joacă cu portarul, este un joc mai simplu, dar care este foarte bun atât timp când apar rezultatele”, a mai spus Birț.

 

Despre transferuri

Oficialul clubului sibian a mai declarat că mai mulți jucători vor pleca de la FC Hermannstadt în această iarnă, iar în locul acestora vor veni 3-4 fotbaliști, la care se vor adăuga mai mulți juniori.

”Avem o listă de 9 jucători cu care suntem în discuție. O parte dintre ei vor pleca sigur. Alții, în funcție de negocieri, pentru că sunt jucători sub contract… Luăm în calcul și varianta de a-i împrumuta. Sunt jucători care vor pleca în alte părți nu neapărat pentru că sunt nedoriți. Am ajuns, împreună cu staff-ul tehnic, la concluzia că nu au unde să joace. E păcat să ții jucătorii la echipă numai de dragul de a-i ține. Miriuță dorește jucători de atac, pentru că în apărare ne descurcăm foarte bine. Ne-am înțeles cu un atacant. Nu vă pot da numele, pentru că a semnat doar pe mail, încă nu a venit la Sibiu. E străin! Mai avem un român. Am căutat români, încă o dată vă spun că îmi doresc să aducem români, dar cei care sunt disponibili, sunt foarte scumpi. Vom promova doi jucători de la echipa a doua și vor mai veni doi jucători de perspectivă, pentru că încercăm să-i pregătim pentru ceea ce înseamnă Under 21 la anul. Va trebui să jucăm cu doi jucători U21, ceea ce înseamnă că va trebui să avem 6 jucători de acest gen în lot și va trebui să îi pregătim încă de anul acesta”, a completat Birț. Acesta a mai spus că, până în momentul de față, pe adresa clubului nu a venit nicio ofertă pentru vreun jucător sibian.

 

Reunirea, pe 6 ianuarie 2019

Jucătorii au liber până duminică, 6 ianuarie 2019, iar din 13, până pe 25 ianuarie, se vor afla într-un cantonament în Antalya, unde vor susține 4 amicale.

”Reunirea este pe 6 ianuarie. Va fi vizita medicală, după care urmează prima parte a pregătirii, care se va face aici, la Sibiu. Pe 13 ianuarie vor pleca în Antalya, unde vor rămâne până pe 25 ianuarie. În Antalya vor fi 4 jocuri amicale. Până acum au fost stabiliți doi adversari. Primul adversar este o echipă din Ungaria, de liga a doua, iar celălalt este o echipă de primă Ligă din Muntenegru”, a mai spus președintele clubului sibian.

 

Mesaj de final de an

”Mulțumim, în primul rând, suporterilor din Sibiu, celor care ne-au fost alături și care înțeleg situația, ne sprijină și se bucură de rezultatele noastre. Apoi, jucătorilor și tuturor celor care nu mai sunt, dar care au pus umărul la parcursul nostru, staff-ului tehnic, nu în ultimul rând celor care gestionează acest club, pentru că lângă noi sunt oameni care ne susțin financiar și care merită toate gândurile pozitive. An Nou fericit, ”La Mulți Ani!”, să fie un an mai bun, să ne vedem cu bine, sănătoși, pentru că asta e cel mai important, un an care să ne ajute ca, la finalul campionatului, să avem doar motive de bucurie”, a fost mesajul lui Teodor Birț, în finalul conferinței de presă.

 

Leave a Reply

%d bloggers like this: